seară Masi

201003080053

ieri seară m-am întâlnit cu Vinul într-o formă originală și mai rar întâlnită prin părțile astea: Amarone. de la Masi. parteneri de exclamații mi-au fost Mihnea și Răzvan, iar invitația a venit de la Cramele Recaș, mulțumesc! domnul Sandro Boscaini, președinte Masi în a șasea generație dac-am înțeles io bine, și Andrea Dal Cin, șeful grupului tehnic Masi, au vorbit despre vin cu naturalețea unor oameni care sunt în tot ce fac și fac ceea ce sunt, chestie la fel de rară pe aceste meleaguri.

2005 Masi Campofiorin
o frumoasă culoare de sânge coagulat, amintește de culoarea pinotului noir. nas drept, acvilin, un vin sincer, direct dar moale și nepretențios, un vin de masă perfect.

2006 Masi Tupungato Corbec
roșu dar negru :-) culoare cu adâncime deosebită, menisc carmin. negru de mură. nasul spune despre dulceață de vișine coapte-coapte, ceva zahăr ars și eucalipt. gust plin, cu câteva ascuțimi totuși.

2006 Masi Costasera Amarone Classico
roșu secret, abisal, sobru. nas complex, feminin, rasat, cu forme :-) impune tăcere și plăcere. atac suplu, învăluitor, în gură cu o anumită ușurătate plăcută, în ciudat culorii adânci și a nasului complex. unul dintre preferatele mele din seara Masi.

2003 Serego Alighieri Vaio Armaron Amarone Classico
culoare roșie adâncă, parcă echivalentul masculin al Costasera. corpolent, greu, inerțial. retronazal am prins cireșe negre, probabil de la baricul de cireș în care se ține o vreme scurtă :-) vorba domnului Dal Cin, “a gentle giant”. de acord :-)

2001 Masi Mazzano Amarone Classico
rubin, cu menisc portocaliu foarte frumos. un nas spartan, franc, mândru, aproape animalic. ceva gen my way or the highway :-) în gură am simțit prune, cireșe amare, ciocolată cu alune de pământ, vanilie, condimente.

2005 Masi Recioto Classico
roșu întunecat, pătează paharul. nas foarte fructat, delicat și elegant, timid chiar. un vin dulce, un desert inspirat, interesant.

surpriza serii a fost un 1990 Masi Amarone din colecția personală a familiei Boscaini, un Amarone la patru ace, extrem de complex și vital.

în loc de concluzie pot spune că nu-s un fan Amarone, însă pot recunoaște valoarea unui vin bun chiar și dincolo de subiectivitatea mea asumată :-) o seară foarte faină și interesantă, mai vreau.

e noapte

201003050050

e o noapte rece, fumez o țigară atârnat pe geamul de la bucătărie și ascult dialogul dintre un pahar de macdo și o caserolă de plastic, împinse de vânt întru frecare pe asfaltul ud. e, probabil, o poveste de dragoste acolo, dar nu mă interesează detaliile. luminile din parcare se aprind și se sting. culorile și-au pierdut de câteva ore bune strălucirea, s-au ascuns de picanteriile nopții. un pieptene de aer rece își croiește drum prin păr și prin barbă, eu cad cu gura deschisă în cochilia visării cu ochii deschiși. îmi permit, e întuneric. mă rotesc ca un pinot noir într-un pahar și mă aștept să întâlnesc la capăt Melcul, speriat și moale, ascuns în punctul de început al spiralei. cineva mă înghite, altcineva mă scuipă. când mă opresc știu că m-am născut din nou, hainele dispar, pielea se întinde până la transparență, limba nu mai poate atinge cerul gurii și degetele freamătă a femeie. ochii se închid, lumea mă vede, dinții explodează într-un praf fin – var pentru pereții tăi goi, saliva îngheață și acoperă geamul tău spart, iubito, ți-era frig, de ce n-ai spus?

frica și curajul

201003041531

sms de la tata

201003032324

tata e-n spital, ceva probleme la articulația șoldului. azi dimineață primesc de la el o circulară sms pentru familie, pe care o redau integral mai jos, cu permisiunea lui. îl iubesc și sunt mândru de el.

Raport de zi: marți – o zi mai bogată în evenimente doctoricești. Scintigrama făcută arată aceeași coxartroză, binențeles exprimat în termeni mult mai deștepți. Mă amuză  faptul că medicii de aici insistă pe tema situației mele și mă întreb de ce oare, cazul mi se pare comun, sau eu sunt atât de simpatic (poate chiar arătos, să nu zic frumos). Am uitat să spun că medicii sunt femei, majoritatea tinere, cele mai în vârstă sunt șefe și decid. Am avut și prima ședință de fizioterapie. Dna doctor, vreo 48 de ani, mi-a aplicat direct pe piele, în dreptul șoldului, un pic mai jos, plăcuțe metalice care, conectate la aparat, generau niște vibrații ușoare asociate cu mici înțepături și căldură locală. Dna doctor mă supraveghea, repetând o întrebare cam des: “e bine?”. Încercam să dau un răspuns, dar nu găseam cuvintele potrivite momentului. Ședința a durat vreo 45 min. Am uitat să precizez că poziția era “culcat cu burtica în jos”. A urmat mai spre seară o perfuzie cu ceva antiinflamator. Timp de 30 min nu ai voie să te miști, doar gândurile pot umbla libere pe unde vor. Apropos, nu ai spus nimic de timpul petrecut în capitala Tailandei (n.red. mama e prin Asia, cu un grup de turiști). Medicamentele ce le iau în continuare sunt noi, Artrostop Rapid, un supliment alimentar cu efecte dovedite în îmbunătățirea și refacerea țesutului cartilaginos. Mai am Detralex, Nexium și Pentoxifilin. Despre intenția mea de evadare din raiul spitalicesc – se anulează. Îmi este teamă că voi scăpa greu de femeile astea. Deocamdată nu mă las. De luni nu mă mai prind ele aici. Cam atât pentru astăzi. La voi ce e nou?

Cu sărutări apăsate,
IZOLATUL

parcul tineretului, tarlaua la dom’primar

1047

citesc în EVZ acum câteva zile cum că dom’primar Oprescu s-a hotărât el să-i fută câteva construcții mărețe fix în parcul Tineretului. aqua land, arene pentru spectacole, parcări, d-astea. vorba cuiva, ține-le mintea ocupată cu tot felul de căcaturi, să nu cumva s-aterizeze-ntr-un parc verde și să se gândească la ei și ale lor! dă-le aqua land, mall-uri nesfârșite, mind-blowere și caca-macăre. doar doar o vedea careva că faci și tu ceva pentru țară și cetățenii ei. are și amărâta noastră capitală câteva pete de verde și ăștia sar pe ele frate, n-am văzut așa ceva! betoaneee! fi-mi-ar scârbă de voi, aia e! vă doresc numa’ verde-n față! în fața ochilor zic. Oprescu ăsta are blog? tre să aibă! ia să-i futem o căutare, ia…

pîsî: haolo, și ca să nu uit: dom’primar, da’ cu groapele, dom’primar, ce ne faceeem?! alea dîn stradă zic, da! haoloo, că-i ca-n vremea lu’ Hahalaicu, dom’primar, și nu vă face deloc cinste treaba asta, zău! așa, gata.

gol (un fel de continuare)

201002282359

alerg. când obosesc, mă opresc să mă odihnesc. până aici toate bune. da, dar după ce mă opresc uit dracului că m-am oprit și, stând, simt că alerg! trebuie să fac ceva să mă sincronizez. prin casă s-aud tot felul de zgomote, care mi-au devenit accesibile datorită sărmanei vecinei de dedesubt. pentru ea e un coșmar, îmi imaginez. de exemplu, cred ca avem niște șobolani pe coloanei țevilor de la bucătărie. se tot zdupăie noaptea, cad pietricele, etc. probabil fata crede că io fac zgomotele, în paranoia ei. apoi unii de deasupra târșâie scaune, desfac canapele, au musafiri, chestii d-astea de oameni normali, știți. dar noaptea s-aud probabil și săraca fată de locuiește dedesubt mai bate-n țeavă, sau ceva de genul ăsta. ce să facă și ea, nu i-a explicat nimeni, probabil, ce-i cu ea.

nu mă mai salută când ne-ntâlnim prin bloc. nici eu pe ea. îmi fute câte-o privire superioară și-și vede de drum. câteodată mă enervează, ba chiar mă enervează des. când aud zgomote-n bloc, îmi imaginez că ea crede că-s de la mine și gata, m-am enervat pe loc! nici nu trebuie totdeauna să bată-n pereți sau țevi. iar pentru enervarea mea nu mai e ea, săraca, de vină, nu nu! io sunt, că nu mă prind de ce-a aterizat nebuna fix în apartamentul de sub al meu! tot ce-mi imaginez este o voce care-mi spune: “te-auzim, nu te mai poți ascunde! exiști! asumă-ți zgomotul vieții tale!”. cuvinte mari, zici? să mori tu?!

sărmană vecinica, îți mulțumesc că ai apărut în viața mea, încerc să-ți fac apariția profitabilă. interior mă refer, no.

nevoia

201001312341

acestui blog îi trebuie un ficat.

prietenii vinului: chateau-uri

200912181503

aseară ne-am întâlnit ultima dată pe anul ăsta, cu tema chateau-uri. a fost o seară plină, cu cinci vinuri bune și bucate faine, ca de-obicei la Ginger. mai jos sunt notele mele de degustare:

2001 Chateau de Lamarque, Haut-Médoc – 13% alc.
cea mai frumoasă rotire dintre toate cele cinci vinuri degustate. culoare roșu și negru. vinul cucerește cu un nas superb de zmeură și mure, îmbrăcate elegant și discret în lemn vanilat și cafea. în gură înflorește într-o sărbătoare care încălzește sufletul, cu o structură foarte stabilă și elegantă. vinul este un superlativ de la care, totuși, aș fi cerut mai mult la capitolul personalitate, unicitate, fără a fi nicidecum vorba de un vin plictisitor.

2004 Chateau La Tour de Mons, Margaux – 13.5% alc.
un vin de un roșu tânăr și elegant, cu claritate și limpezime încântătoare. nasul surprinde plăcut cu note de lemn dulce (liquorice), vanilie discretă și, după o vreme, cafea. gustul este intrigant, complex dar foarte subtil, cu un palat de roșie coaptă și post-gust de piper negru. un vin extrem de interesant, pe care l-aș mai încerca peste câțiva ani din nou.

2002 Chateau Fonbadet, Paulliac – 12.5% alc.
un vin de un roșu abisal, plăcut și serios. nas de prune brumate, vag afumate parcă, și un uimitor plus de petale cărnoase de trandafir roșu închis. al doilea nas m-a transportat instantaneu în copilărie, amintindu-mi de mirosul mâinilor bunicii mele mângâindu-mă între două reprize de bucătăreală. subiectiv, dar unul dintre cele mai interesante nasuri de aseară! atacul e promițător, înalt, cu fructe roșii de pădure, prune, ceva cafea și un surprinzător iz de dovlecel, dar continuă cu un palat ciudat și nehotărât, mai apoi cu un final destul de ambiguu. post-gustul este ușor iute, ca de cuișoare.

2002 Chateau des Jacobins, Pomerol – 13% alc.
roșu transparent, clar, cu o corpolență încântătoare. nas dominat de fructe de pădure, cu plusuri de struguri și roșii uscate. atac dulceag, foarte bine echilibrat, inofensiv, politicos. gust fin, dar nu neapărat complex. un vin bun, corect, dar parcă ușurel, fără personalitate, cam… tralala :-)

2003 Chateau Monestier La Tour, Bergerac – 13.5% alc.
vin c-o rotire tinerească dar cu o culoare cărămizie, potrivită vârstei, și cu o corpolență medie. nas fructat plus piele tăbăcită, cu o evoluție interesantă în pahar. în gură vorbește despre cacao și smochine coapte, ușor dulceag, cu tanini bine reprezentați, de unde o astringență pe măsură.

prietenii vinului: carménère

200912101300

tema serii de marți:  carménère. chile chile chile chile, după cum urmează, în ordinea preferințelor:

I. Misiones de Rengo Carmenere Cuvee 2005 (Rapel Valley, Chile) – 14% alc.
cel mai frumos ochi dintre toate patru. roșu-purpuriu, întunecat, direct. nasul e condimentat, cu fructe negre de pădure, ușor afumat, cu note sensibile de ardei kapia, ciocolată neagră și cerneală. atac fructos și iute, rămân fructele de pădure și în plus ceva prună parcă. către final m-a surprins un iz de ace de brad uscat.

II. Cono Sur Carmenere 2008 (Colchagua Valley, Chile) – 13.5% alc.
roșu frumos, tânăr, atins ușor de purpură, cu o inerție interesantă. în nas intră delicat (după aerare) cu cireșe amare și pământ afânat și afumat. în gură vine cu aceleași cireșe, e condimentat bine, note de caramel, agrișe, coacăze, ușor amar dar agreabil. după ceva vreme se simt arome de boabe de cafea.

III. Casillero del Diablo Concha y Toro 2007 (Rapel Valley, Chile) – 13.5% alc.
rotire faină, roșu întunecat, ușor nervos. nasul foarte frumos, de pământ, coajă de cartof proaspăt tăiat. miros de cafea și o originală notă de ardei gras verde. gust dominat de cireșe negre, pietroase, fructe negre de pădure și ceva mezeluri picante ungurești :-)

Explorer Reserva Concha y Toro 2008 (Rapel Valley, Chile) – 13.5% alc.
culoare de granat roșu, rotire ușurică. nasul este puternic parfumat, lemn vanilat, cam mincinos. un vin comercial, travestit. în gură e iute, aromat, fructos, cu un postgust dulceag.

știați că…

1223

… atunci când se strânge pumnul, unghia devine transparentă și închide ființa în os?
… atunci când sărutăm, vertebrele suflă argint incandescent? așa se nasc stelele.
… Dumnezeu ne iubește când spunem că vrem să fim fericiți?
… lumea arată de fapt ca un nou-născut?
… adâncimea și înălțimea se măsoară în zâmbete?
… înălțatul pe vârfuri ne învață despre greutate?
… arătatul cu degetul e un gest foarte frumos, care ne face sinceri?
… asumarea singurătății ne duce cu adevărat către ceilalți?

proximitatea ca amenințare

200912050043

întâmplările din ultima săptămână m-au făcut să-mi pun o mulțime de întrebări și să mă confrunt cu o grămadă de impulsuri, furii și frici. am mai vorbit o singură dată aici despre problema mea cu vecina de dedesubt. iată că ajung din nou la subiectul ăsta, iar lucrurile se prezintă din ce în ce mai prost. am ajuns la apeluri 112, plângeri la poliție și scandaluri la patru dimineața, chestii care generează un stres foarte greu de dus.

istoria învecinării mele cu doamna E.C. se întinde deja pe vreo cinci-șase ani. atunci am fost trezit de dânsa cu noaptea-n cap, pentru a mi se atrage atenția că îmi curge apa la baie, lucru verificat și infirmat. mi-au trebuit multe luni de zile să o conving că nu de la mine se-aude, ci din coloana de scurgere comună care face un sunet ca un picurat de pârâu de fiecare dată când cineva mai sus folosește apa. constant îmi suna la ușă și mă trezea, reclamânu-mi același lucru, la un moment dat cerându-mi “să nu credeți că exagerez!”. pentru că era a nu-știu-câta oară când mă trezea, mi-am permis atunci s-o dezamăgesc pentru prima dată: “ba da, cred că deja exagerați!”. se pare că ceva din ce-am spus a făcut-o pe doamna E.C. să renunțe la motivul apei curgătoare.

au urmat însă altele: scăpăm lucruri pe jos (din câte-mi amintesc s-a întâmplat o singură dată noaptea, când am întins mâna somnoros după telefonul mobil care îmi dădea trezirea), bubuim când mergem prin casă, aerul condiționat (plasat în partea cealaltă a blocului decât dormitoarele) “uruie de vibreză tot blocul”, etc. mai nou, de când a apărut Toma, ține să precizeze chiar și neîntrebată că nu copilul o deranjează, ceea ce mă face să cred că există în subiectul “copil” un punct nevralgic. reacțiile ei au devenit din ce în ce mai impulsive și violente, mergând de la bătăi în țeavă/tavan până la a aștepta să adormim după masa lui Toma de la ora trei noaptea, după care sună la ușă și pleacă, așa, să ne pedespească, să vedem și noi cum e.

încet încet am ajuns să nu mai dorm cu d. în dormitor, să mergem tiptil prin casă ca hoții și să adormim stresați de fiecare dată c-o să ne bată la ușă din nou. toate încercările de a o convinge că nu noi facem zgomotele de care ne acuză au fost sortite eșecului. au urmat amenințări la adresa firmei mele, care are sediul social aici în apartament. amenințările cu chemat poliția au fost totdeauna prezente, însă nu a chemat-o niciodată. am încercat să-i explic și iubitului (?) ei că-mi este invadată intimitatea și că nu de la noi vin zgomotele, că avem grijă. niciun efect. ba chiar am încercat să răspund cu aceeași monedă și să îi bat și io în podea, m-am ales cu un “fir-ar mă-ta a dracu de nenorocit” de m-a liniștit. vă garantez că dac-o vedeți pe stradă pe doamna E.C. ați fi în stare să băgați mâna-n foc că nu știe cuvinte d-astea grele. io știu însă și i-am și demonstrat o dată doar, cu un nervos și somnoros “futu-te-n cap”. din nou, niciun efect.

noaptea dintre vinerea și sâmbăta trecută a adus o noutate: a început să bată-n țeavă și-n tavan într-o liniște absolută. eram treaz și vă jur că nu se auzea nimic în tot blocul! d. s-a întâlnit cu ea dimineața-n parcare și a continuat pe aceeași direcție, dar fără sens: o deranjăm! acum două nopți a recidivat și am fost treziți pe la două, inclusiv Toma, de niște bătăi sălbatice în podea, adică tavanul ei. ne-am hotărât să mergem la poliție dimineață. ne-a luat vreo oră să-l liniștim și adormim pe Toma, care era evident speriat. în bloc – liniște totală. undeva până la patru dimineața, șoc: din nou bătăi în tavan! parcă și mai înverșunate. d. coboară până la ea. după ce sună aude un șut violent în ușă, din interior. își dă seama că femeia devine oarecum periculoasă și dă să urce la loc spre casă. atunci se deschide ușa și apare doamna E.C. desfigurată, urlând și tropăind, trimițându-ne la dracu, făcându-ne  nenorociți, infractori și handicapați. d. vine schimbată la față de jos, discutăm despre ce-i de făcut. când îmi sună telefonul (ora patru, da?) și se închide înainte să apuc să răspund, d. se hotărăște să sune la 112. a sunat, au venit, am vorbit, au luat notițe. doamna E.C. nu le-a deschis ușa. ne-au recomandat să facem plângere a doua zi la secție. am fost cu d., am făcut. acum așteptăm ancheta.

știu, v-ați plictisit deja. adevărul e că scriu mai mult pentru mine, așa că am să continui, cu riscul de a-mi pierde și cititorii pe care-i mai am :-)

neputința este cel mai frustrant sentiment pe care-l pot avea, se pare. mă blochează, mă face să vreau să urlu de furie, dar să nu pot s-o fac, îmi dă niște dureri de stomac crunte și nu mă lasă să respir ca lumea. ceea ce-mi doresc acuma e să plec naibii din blocul ăsta, dar evident că nu-i așa de ușor, mai ales în perioadă de criză, nu?

mă tot gândesc la femeia asta, doamna E.C. ce traumă oribilă ascunde trecutul ei îndepărtat? ce anume i s-o fi putut întâmpla unei femei de până-n patruzeci de ani – o blondă drăguță și bine alcătuită – astfel încât să treacă prin așa chinuri și să-i chinuie și pe cei din jur? nici nu vreau să mă gândesc cum trăiește omul ăla lângă ea; nici cățelul (au câine!) nu cred c-o duce prea bine. vorba lui d., femeia asta parcă strigă după ajutor; atâta vreme însă cât n-o face conștient, mă tem că i se va agrava starea vertiginos. estimez la sub un an periada în care va decompensa. mi-e și frică să mă gândesc până acolo. pentru mulți povestea asta poate părea caraghioasă, vă asigur însă că nivelul stresului devine alarmant și că deja nu-mi mai arde de glumă.

dar întrebarea mea principală este de ce eu?! ceva din mine a atras delirul ăsta, dar ce? deocamdată nu am un răspuns. voi, ăștia care ați avut răbdare până acum, ce credeți? de la ce mi se trage și ce-i de făcut? vă mulțumesc. dac-o vede cineva pe stradă pe doamna E.C. să-i spună din partea mea că e o tipă chiar drăguță și că-mi pare rău că suferă.

Next Page »
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-Share Alike 3.0 Unported License.
(c) 2010 andreiard | powered by WordPress with Barecity