de curând am aflat că sângele-mi curge prin oase. am oase albe pe dinafară, dar roşii pe dinăuntru. mă rog, poate fi ciudat. dar aşa stau lucrurile. da’ frica, mă gândesc, ce culoare are? mulţi ar spune negru, io cred însă contrariul: frica e albă! şi n-am nici un chef să mă explic… am chef să dorm. sau să stau în capul oaselor mele roşii şi să mănânc o portocală. să-mi plonjez fiinţa-n mijlocul ei sec şi alb, ca şi cum mi-aş înfrunta frica şi-ar trebui să trec prin nori de spermă portocalie ca s-ajung la ea. iar când ajung o iau în braţe, o sărut cu limba mea de os şi-i recomand un film bun. i-o fi fost dor de mine? am febră.

de la o vreme mă uit la fotbal. mă emoţionează. serios!

e maro-verzui, tare, cu aspect de cauciuc stratificat şi miroase-a primăvară timpurie. primăvară din aia care se ştie frumoasă, n-are nevoie de verde, soare, sex sau alte farduri de-astea. primăverile-astea-mi plac cel mai tare. atunci îmi aduc io aminte de dorurile mele. sunt înalt şi slab şi-s făcut din silabe neauzite, din litere neprimite, din gloanţe neajunse şi din ape neînotate. am barbă ca să mă ascund de mine însumi, am degete lungi ca să-mi arunc cu ele-n sus moneda cu trei feţe. iubesc umbrelele, dar mi-e frică de ele. mi-e foame tot timpul, dar nu mă opresc niciodată. tâgâdâm-tîgîdîm. cu triplu tuluţ. ha! h!