când plouă
când plouă îmi place să-mi ascund buzele printre faldurile delicate de pe partea ascunsă a pălăriei unei ciuperci fără culoare, doar-doar îi voi smulge un oftat sau un zâmbet. când plouă îmi aştept mintea să se aşeze pe pereţi, să-şi trimită gândurile să deseneze dâre argintii înspre colţurile camerei şi-napoi, ca nişte plicuri mari în care să încapă chiar şi-o scrisoare nescrisă. când plouă glasul ud mi se lipeşte de ziduri şi de pernă în aşteptarea acelui oftat complice care te face să uiţi tot ce nu poţi ţine minte. când plouă saliva mi se cristalizează în zahăr, iar când înghit mă sufoc într-o durere dulce-înţepătoare şi-mi muşc buzele cu o sete pe care numai trei-patru consoane succesive o pot înţelege. când plouă te aştept de n-ai pleca şi mă-ndrept de m-aş strâmba, mă scufund de n-aş pluti şi mă scutur de-aş muri. când plouă mă gândesc la soarele de pe partea cealaltă şi mă recunosc.
doar-doar se plimba pe meridianele altcuiva, si noroc ca saliva, durerea si setea din buze se cristalizeaza toate dupa semaforul aceluiasi soare, toate exact in acelasi click.