infinitul gonflabil

200709281423

infinitul gonflabil

un actor doarme

1333

un actor doarme

curbe

200709262146

cred că-ncep să-l înțeleg pe Gaudi. astăzi la metrou m-am trezit cuprins de o poftă nebună să privesc curbe. și le-am găsit.

șaten. o mică bentiță-i separa părul superb de gânduri. probabil 16 ani. daa știu, lolita. nevermind… minionă. stătea cu spatele lipit de una dintre coloanele pătrate în secțiune, cu căștile în urechi. dar ochii-i erau înafară, gata să observe orice privire privind-o. avea un spate disciplinat, care se termina foarte frumos într-o curbă întoarsă cu fesele. ochii mari. sânii presați de un sutien ferm dar permisiv, care-i rotunjește prin apăsare lăstarii.

roșu. vopsit. devine. vreo 19 ani. e cu prietenul, sau ceva. cam 1.70. investițiile în țoale tind către zero, dar. dar e foarte zveltă, dreaptă, cu o bluză cu mâneci scurte despicată în părți ca o stare febrilă, întreruptă de plăcerea amețelii. imprimeul indecis al bluzei mă împinge către celălalt capăt al peronului. revin, cu o formă ciudată de dor. e tot acolo, lângă prietenul ei, cu mâinile-n șolduri, lăsând să se vadă curba frumoasă făcută de braț cu onduleul sensibil al coastelor prin piele. raportul dintre picioarele lungi și spatele prelung și arcuit e perfect. sânii se prefigurează prin bluză cu sfârcurile ușor descentrate. o fi fumat vreodată?

blond. vopsit mai demult. buclat artificial. înaltă, vreo 1.75-1.80. plinuță, cu pofte. mă urmărește cu privirea, după ce o întâlnește pe-a mea căutându-i conturul.

metroul întârzie deja prea mult, o iau pe jos către Romană, cu I Am Kloot în urechi, cu Femeia în mâini și Kiki în suflet. cu bine.

luat ușor

2116

sexul e dialog. uneori unul nu înțelege ce încearcă să spună celălalt. alteori invers. iar alteori ea face atâta gălăgie încât el nu se poate concentra pe discurs. e normal, ne sunt toate familiare. chiar și când vorbim limbi diferite – se rezolvă din gesturi. dar ce ne facem când vrem să discutăm lucruri importante? discuții din alea în urma cărora apare o carte.

știați că…

2056

… cei care umblă cocoșați, aduși de spate, își protejează astfel miezul?
… urletele disarmonice ale imbecililor de pe stradă sunt ca zgârieturile radiale pe discurile de vinil?
… Gigi Becali ar putea muri dac-ar încerca, fie doar și pentru o fracțiune de secundă, să înțeleagă o oaie?
… unii copii își ascultă părinții cu stetoscopul și aud marea?
… viețile anterioare ne-ar rămâne mici dacă am uita să zâmbim?
… claxonul a fost inventat de un naiv?
… mersul pe jos ne învârte pe dinăuntru atât de repede încât nu mai putem confunda sus-ul cu jos-ul?
… există femei atât de slabe încât nu pot ridica din umeri?

Chateau De La Roche – Touraine 2005

2029

Chateau De La Roche - Touraine 2005

roz-portocaliu argint – vinul ăsta îmi stă alături ca un ghiont ușor, ștrengar și atent, de puștoaică isteață. rozalinda i-aș spune, deși n-are legătură. decât la șorțuleț. îi stă puțin într-o parte și gătește pentru prima dată-n viața ei, pentru mine. pregătește somon portocaliu pentru sushi și din când în când trece vaporos pe lângă mine și-mi trece mâna prin păr. mă privește pe sub pleoape, clipind, și mă-ntreabă dacă e soare afară. e noapte, zic. ea râde și separă perfect cu un cuțit pentru pește file-ul de piele. i-aș prinde trupul subțire cu mâinile și l-aș strânge să-i simt coastele cum se arcuiesc, mă gândesc. e serioasă și foarte preocupată de proporțiile perfecte dintre carne și orezul legat și acrișor. când greșește se încruntă puțin, apoi zâmbește larg și reia mișcarea, lent dar decis. mâinile-i sunt umede iar când le ridică pentru a se-ntinde poți vedea clar cum palmele li se zvântă ca un cearceaf proaspăt spălat atârnat în curte la soare. mă prăbușesc relaxat în fotoliu și mă gândesc ce frumos ar fi dacă maică-sa i-ar fi dat numele după un vin. roz-portocaliu-argint.

roată dințată de lapte

200709202338

roata dintata de lapte

cheia fără note

2310

cheia fara note

harta fără legendă

2309

harta fara legenda

a doua ședință foto de studio

200709172204

greu de hotărât, până la urmă iată treizecișipatru dintre ele :-)

crw_4961.jpg

crw_4962.jpg

crw_4963.jpg

crw_4968.jpg

crw_4975.jpg

crw_4976.jpg

crw_4979.jpg

crw_4980.jpg

crw_4983.jpg

crw_4992.jpg

crw_4997.jpg

crw_5002.jpg

crw_5010.jpg

crw_5018.jpg

crw_5029.jpg

crw_5031.jpg

crw_5032.jpg

crw_5050.jpg

crw_5059.jpg

crw_5070.jpg

crw_5090.jpg

crw_5093.jpg

crw_5100.jpg

crw_5121.jpg

crw_5122.jpg

crw_5136.jpg

crw_5139.jpg

crw_5142.jpg

crw_5143.jpg

crw_5146.jpg

crw_5151.jpg

crw_5182.jpg

crw_5183.jpg

crw_5185.jpg

<20070915 – FocalPoint Studio, București>

oameni și porumbei

200709132307

la 16:00 meeting. e 13:30. repede la benzinărie să hrănesc și să spăl monstrul. să-l spăl și să-l hrănesc, mă răzgândesc. prezint card. se cere pin. uitat pin. febră. trei încercări ratate, blocat card. lichidități zero. nu mai hrănesc nimic. ies. rămân în parcare. deschid smart-phone. aplicație ”wallet”. cere cod. uitat cod. febră iar. trei încercări ratate, blocat ”wallet”. liniște. plec. senviș, bancă, parcul din mijlocul pieței dorobanți.

undeva pe iarbă zace goală o jumătate de bidon de cinci litri. un stol statuar de porumbei așteaptă parcă ceva, amorțit în iarbă. sunt toți gri și au capetele înfundate în pene și în gât. mă liniștesc și mai tare și nu mai am nevoie de muzică să acopăr claxoanele. brusc porumbeii se ridică în valuri frumos, ca pe stadion. apare un domn în blugi ponosiți și o bluză de training străvezie. într-o mână are un coș pentru picnic, în cealaltă un bidon de cinci litri cu apă. porumbeii îl iubesc de la distanță și fac încontinuu valuri. domnul scoate din coș o pungă și împrăștie din ea pâine uscată, iar porumbeii hăpăiesc dezordonat. domnul umple jumătatea de bidon cu apă și înșurubează atent dopul înapoi pe gâtul bidonului. zăbovește apoi dezarmant uitându-se la porumbei cum înfulecă. pe alee se oprește un alt domn care zăbovește și el dezarmant si privește minute bune la domnul privind porumbeii haple. domnul cu porumbeii îl observă și acceptă un deget mare ridicat a OK cu o ridicare din umeri atât de sinceră și în același timp atât de puternică încât instantaneu îmi dau lacrimile. păi ce să fac? parcă se întreabă el. păi ce să facă? mă întreb și eu. domnul cu degetul mare aprobă tăcut și pleacă mai frumos decât s-a oprit. domnul cu porumbei îi îmbrățișează cu o ultimă privire și pleacă mai departe. eu înghit o ultimă îmbucătură din cel mai frumos senviș pe care l-am mâncat vreodată și plec la meeting. o să-mi meargă bine, clientul va fi fericit.

Next Page »
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-Share Alike 3.0 Unported License.
(c) 2017 andreiard | powered by WordPress with Barecity