cred că-ncep să-l înțeleg pe Gaudi. astăzi la metrou m-am trezit cuprins de o poftă nebună să privesc curbe. și le-am găsit.

șaten. o mică bentiță-i separa părul superb de gânduri. probabil 16 ani. daa știu, lolita. nevermind… minionă. stătea cu spatele lipit de una dintre coloanele pătrate în secțiune, cu căștile în urechi. dar ochii-i erau înafară, gata să observe orice privire privind-o. avea un spate disciplinat, care se termina foarte frumos într-o curbă întoarsă cu fesele. ochii mari. sânii presați de un sutien ferm dar permisiv, care-i rotunjește prin apăsare lăstarii.

roșu. vopsit. devine. vreo 19 ani. e cu prietenul, sau ceva. cam 1.70. investițiile în țoale tind către zero, dar. dar e foarte zveltă, dreaptă, cu o bluză cu mâneci scurte despicată în părți ca o stare febrilă, întreruptă de plăcerea amețelii. imprimeul indecis al bluzei mă împinge către celălalt capăt al peronului. revin, cu o formă ciudată de dor. e tot acolo, lângă prietenul ei, cu mâinile-n șolduri, lăsând să se vadă curba frumoasă făcută de braț cu onduleul sensibil al coastelor prin piele. raportul dintre picioarele lungi și spatele prelung și arcuit e perfect. sânii se prefigurează prin bluză cu sfârcurile ușor descentrate. o fi fumat vreodată?

blond. vopsit mai demult. buclat artificial. înaltă, vreo 1.75-1.80. plinuță, cu pofte. mă urmărește cu privirea, după ce o întâlnește pe-a mea căutându-i conturul.

metroul întârzie deja prea mult, o iau pe jos către Romană, cu I Am Kloot în urechi, cu Femeia în mâini și Kiki în suflet. cu bine.

sexul e dialog. uneori unul nu înțelege ce încearcă să spună celălalt. alteori invers. iar alteori ea face atâta gălăgie încât el nu se poate concentra pe discurs. e normal, ne sunt toate familiare. chiar și când vorbim limbi diferite – se rezolvă din gesturi. dar ce ne facem când vrem să discutăm lucruri importante? discuții din alea în urma cărora apare o carte.

… cei care umblă cocoșați, aduși de spate, își protejează astfel miezul?
… urletele disarmonice ale imbecililor de pe stradă sunt ca zgârieturile radiale pe discurile de vinil?
… Gigi Becali ar putea muri dac-ar încerca, fie doar și pentru o fracțiune de secundă, să înțeleagă o oaie?
… unii copii își ascultă părinții cu stetoscopul și aud marea?
… viețile anterioare ne-ar rămâne mici dacă am uita să zâmbim?
… claxonul a fost inventat de un naiv?
… mersul pe jos ne învârte pe dinăuntru atât de repede încât nu mai putem confunda sus-ul cu jos-ul?
… există femei atât de slabe încât nu pot ridica din umeri?

roz-portocaliu argint – vinul ăsta îmi stă alături ca un ghiont ușor, ștrengar și atent, de puștoaică isteață. rozalinda i-aș spune, deși n-are legătură. decât la șorțuleț. îi stă puțin într-o parte și gătește pentru prima dată-n viața ei, pentru mine. pregătește somon portocaliu pentru sushi și din când în când trece vaporos pe lângă mine și-mi trece mâna prin păr. mă privește pe sub pleoape, clipind, și mă-ntreabă dacă e soare afară. e noapte, zic. ea râde și separă perfect cu un cuțit pentru pește file-ul de piele. i-aș prinde trupul subțire cu mâinile și l-aș strânge să-i simt coastele cum se arcuiesc, mă gândesc. e serioasă și foarte preocupată de proporțiile perfecte dintre carne și orezul legat și acrișor. când greșește se încruntă puțin, apoi zâmbește larg și reia mișcarea, lent dar decis. mâinile-i sunt umede iar când le ridică pentru a se-ntinde poți vedea clar cum palmele li se zvântă ca un cearceaf proaspăt spălat atârnat în curte la soare. mă prăbușesc relaxat în fotoliu și mă gândesc ce frumos ar fi dacă maică-sa i-ar fi dat numele după un vin. roz-portocaliu-argint.

greu de hotărât, până la urmă iată treizecișipatru dintre ele :-)

<20070915 – FocalPoint Studio, București>

la 16:00 meeting. e 13:30. repede la benzinărie să hrănesc și să spăl monstrul. să-l spăl și să-l hrănesc, mă răzgândesc. prezint card. se cere pin. uitat pin. febră. trei încercări ratate, blocat card. lichidități zero. nu mai hrănesc nimic. ies. rămân în parcare. deschid smart-phone. aplicație ”wallet”. cere cod. uitat cod. febră iar. trei încercări ratate, blocat ”wallet”. liniște. plec. senviș, bancă, parcul din mijlocul pieței dorobanți.

undeva pe iarbă zace goală o jumătate de bidon de cinci litri. un stol statuar de porumbei așteaptă parcă ceva, amorțit în iarbă. sunt toți gri și au capetele înfundate în pene și în gât. mă liniștesc și mai tare și nu mai am nevoie de muzică să acopăr claxoanele. brusc porumbeii se ridică în valuri frumos, ca pe stadion. apare un domn în blugi ponosiți și o bluză de training străvezie. într-o mână are un coș pentru picnic, în cealaltă un bidon de cinci litri cu apă. porumbeii îl iubesc de la distanță și fac încontinuu valuri. domnul scoate din coș o pungă și împrăștie din ea pâine uscată, iar porumbeii hăpăiesc dezordonat. domnul umple jumătatea de bidon cu apă și înșurubează atent dopul înapoi pe gâtul bidonului. zăbovește apoi dezarmant uitându-se la porumbei cum înfulecă. pe alee se oprește un alt domn care zăbovește și el dezarmant si privește minute bune la domnul privind porumbeii haple. domnul cu porumbeii îl observă și acceptă un deget mare ridicat a OK cu o ridicare din umeri atât de sinceră și în același timp atât de puternică încât instantaneu îmi dau lacrimile. păi ce să fac? parcă se întreabă el. păi ce să facă? mă întreb și eu. domnul cu degetul mare aprobă tăcut și pleacă mai frumos decât s-a oprit. domnul cu porumbei îi îmbrățișează cu o ultimă privire și pleacă mai departe. eu înghit o ultimă îmbucătură din cel mai frumos senviș pe care l-am mâncat vreodată și plec la meeting. o să-mi meargă bine, clientul va fi fericit.