la 16:00 meeting. e 13:30. repede la benzinărie să hrănesc și să spăl monstrul. să-l spăl și să-l hrănesc, mă răzgândesc. prezint card. se cere pin. uitat pin. febră. trei încercări ratate, blocat card. lichidități zero. nu mai hrănesc nimic. ies. rămân în parcare. deschid smart-phone. aplicație ”wallet”. cere cod. uitat cod. febră iar. trei încercări ratate, blocat ”wallet”. liniște. plec. senviș, bancă, parcul din mijlocul pieței dorobanți.

undeva pe iarbă zace goală o jumătate de bidon de cinci litri. un stol statuar de porumbei așteaptă parcă ceva, amorțit în iarbă. sunt toți gri și au capetele înfundate în pene și în gât. mă liniștesc și mai tare și nu mai am nevoie de muzică să acopăr claxoanele. brusc porumbeii se ridică în valuri frumos, ca pe stadion. apare un domn în blugi ponosiți și o bluză de training străvezie. într-o mână are un coș pentru picnic, în cealaltă un bidon de cinci litri cu apă. porumbeii îl iubesc de la distanță și fac încontinuu valuri. domnul scoate din coș o pungă și împrăștie din ea pâine uscată, iar porumbeii hăpăiesc dezordonat. domnul umple jumătatea de bidon cu apă și înșurubează atent dopul înapoi pe gâtul bidonului. zăbovește apoi dezarmant uitându-se la porumbei cum înfulecă. pe alee se oprește un alt domn care zăbovește și el dezarmant si privește minute bune la domnul privind porumbeii haple. domnul cu porumbeii îl observă și acceptă un deget mare ridicat a OK cu o ridicare din umeri atât de sinceră și în același timp atât de puternică încât instantaneu îmi dau lacrimile. păi ce să fac? parcă se întreabă el. păi ce să facă? mă întreb și eu. domnul cu degetul mare aprobă tăcut și pleacă mai frumos decât s-a oprit. domnul cu porumbei îi îmbrățișează cu o ultimă privire și pleacă mai departe. eu înghit o ultimă îmbucătură din cel mai frumos senviș pe care l-am mâncat vreodată și plec la meeting. o să-mi meargă bine, clientul va fi fericit.