zeamă de cer

200711260917

<20071125 – Crânguri, jud. Giurgiu>

3Dece

200711250140

de ce când mergem pe sârmă suntem tentați mai degrabă să ne concentrăm pe oscilațiile stânga-dreapta decât pe înapoi-înainte? și de ce, dacă n-o facem, cădem? și de ce abia când cădem realizăm că există un sus și un jos?

a fi fost sau a fi uitat

0126

einstein a obosit. prea mulți amintesc de el, puțini și-l amintesc și parcă prea puțini îl uită. v-ați gândit vreodată că ar exista oameni care l-au cunoscut pe einstein și l-au uitat? poate un medic dentist, poate o curvă ignorantă, sau poate vreun posibil tată care i-a futut mama înaintea lui taică-său? ei bine, eu cred că există și că simpla lor existență, împreună cu a celor care îl sau și-l amintesc, îl fac întreg.

ceea ce m-ar face întreg la sfârșit sunt femeile care mă vor ține minte și cele care mă vor fi uitat. împreună.

cer iertare pentru faptul că m-am folosit (și eu) de numele lui einstein pentru a vorbi despre mine însumi. n-am găsit altă rimă.

Chateau Bois-Martin 2001 – Pessac-Leognan

200711221330

Chateau Bois-Martin 2001 - Pessac-Leognan

în seara aia am fost mulți amici cu pahare și-am discutat cu trei feluri de vin – ăsta e al ultimul dintre ele.  am deschis frumos sticla din timp, astfel că am turnat în pahare după vreo 45 de minute. prima reacție a fost să mă-ndrept și să duc cuminte și speriat mâinile la spate. maestrul meu shaolin tocmai îmi trăsese una peste mâini cu o nuia grea cât lumea. îl supărasem, fără îndoială, pentru că nu avusesem ochii minții cuviincios de deschiși când l-am întâmpinat, sau pentru că pur și simplu îmi lăsasem ființa și simțul gustului să aibă așteptări. aspru și încruntat, cu o voce de tunet, ne-a povestit tuturor despre atenție, despre luciditate și deschidere, despre greutatea și ușurătatea lumii. clar, după un astfel de vin te așezi frumos pe jos și-ți lași mintea să se miște rotund, iar mâinile sa nu facă altceva decât să existe.

Cabernet Sauvignon 2006 Varietal – Misiones de Rengo

200711212155

Cabernet Sauvignon 2006 - Misiones de Rengo

Misiones de Rengo mă face din nou să-mi doresc s-ajung în Chile cât mai repede.

pământ îmbibat cu sânge de strugure negru-violaceu, viguros și drept ca un luptător în Rezistență. vinul ăsta te ajută să-ți vezi verticala țâșnind în sus ca un arbore tânăr și plonjând curajos până-n adâncimile cele mai neașteptate ale istoriei intime. iar restul se rotește.

are însă acea delicatețe a unui tânăr sănătos la cap, în care îți îmbracă fiecare gând și fiecare gest, generând în jur un soi de perplexitate tonică înrudită cu admirația.

acest vin îmi aduce aminte cu drag de prospețimea scrierilor de maturitate ale lui Gellu Naum, pe care-l salut cu recunoștință și cu un pahar ridicat, pe unde și-o purta el bucuriile și întrebările.

furtună-n desert

200711182318

furtuna-n desert

jurnal de analiză (4)

200711110333

constat că oamenii mai degrabă neantrenați în a-și scruta adâncimile mă privesc ca pe-un ”filosof” prietenos, iar cei antrenați ca pe-unul inocent. ceea ce mă face bucuros, mai degrabă decât mândru. convenabil, aș zice. ăăă… da’ io cine pula mea mă cred?!

Montepulciano Lodola Nuova 2004 – Ruffino

0258

Montepulciano Lodola Nuova 2004 - Ruffino

incisiv! sobru, dar cu rezerve de ironie nebănuite – așa aș începe povestea mea despre vinul ăsta. un fel de vin Cioran; nici nu știu dacă nu blasfemiez cumva și-n ce direcție. cert e că surprinde tare la primul cer palatin! îl brăzdează ca un Concorde pe vremea lui Vuia (și nu mă refer aici la viteză), dar povestea lui e semeață și prezentă. e cumva pentru degustătorii curajoși, care trec ușor de primele acorduri bizar-acide și-și lasă ființa cutremurată la prima vedere. după ce treci de ele e ca și cum cineva de mai sus ar da la o parte plapuma de pe tine, într-o cameră încălzită de o sobă cu lemne supra-încărcată, în timp ce dormi. e răspunsul care precede-ntrebarea, amintirea care vine-naintea visului, e puntea-ntre Cioran și Piazzolla. e clipa-n care aștepți lucid să te dezmeticești privit de doi ochi negri și verzi, de deasupra unor genunchi flexați sub o fustă pliată lungă cu imprimeu maroniu indecis. și nu știi dacă tocmai ai făcut dragostea vieții tale sau tocmai urmează s-o faci.

am mai avut un vin din Montepulciano, cu vreun an în urmă, încă nu știu dacă și ce-aș putea povesti despre el. a rămas un reper și, uite, nu-mi pare rău.

și-o recomandare semi-tehnică: se lasă sticla deschisă cel puțin juma de oră, ca să fie bine :-)

jurnal de analiză (3)

200711071508

încep cu o carte zărită pe rafturile Cărtureștiului: Arta de a fi egoist. Cum să trăieşti fericit, chiar dacă altora nu le place. genial!, mi-am zis, amintindu-mi că am o vecină aberantă dedesubt, care mă atenționează prompt prin bătăi în țeavă de fiecare când mă aude trăind fericit sau nu după 22:30; indiferent ce-aș face – pășit, deschis-închis sertare, pârțâit la budă, tras apa, vorbit, privit la TV, orice… – femeia asta suferă. și mi-e milă, zău, că are până-n patruzeci de ani cred și-mi imaginez că dacă nu face repede nimic în direcția asta o să-ngroașe curând rândurile psihoticilor. și nu stă singură! are un iubit! incredibil, nu? la un moment dat chiar mi-am pus urechea pe podea, dorindu-mi să aud ceva, un sunet cât de mic, de jos de la ei din apartament. nu se aude NIMIC! la nici o oră aș fi ascultat!

eh, ceea ce face vecinica mea îmi dă o stare foarte neplăcută de expunere, de lipsă a intimității, de vinovăție irațională, iar asta e problema mea, nu-i a ei. îmi aduc aminte cum se plângea maică-mea de vecinii de deasupra prin anii optzeci, care cântăreau peste sută toți și organizau sârbe regulat. și cum pe mine mă deranja mai degrabă faptul că maică-mea se plângea de asta decât zgomotul de deasupra, deși nu mi se părea deloc corect și normal să se întâmple ce se întâmpla. îmi mai aduc aminte și de faptul că bunică-miu , de rușine, a încetat să mai iasă cu bunică-mea printre necunoscuți din momentul în care ea nu se mai putea mișca decât cu un cadru ajutător. îmi mai aduc aminte de faptul că niște prieteni s-au căsătorit odată împotriva dorinței lor, doar pentru că familia unuia dintre ei a făcut presiuni în direcția asta, ce zice lumea când află că odrasla noastră șade-n păcat?

eh, e ceva și cu frica asta a multora dintre noi de a deranja pe ceilalți. întâmplarea cu vecinica m-a făcut să-mi pun multe întrebări și să-mi analizez emoțiile. ce înseamnă pentru mine că ea aude că trăiesc și o deranjează? păi înseamnă două lucruri, în mare: 1. sunt vinovat că exist și trăiesc, și asta se leagă, probabil, de emoții foarte vechi de-ale mele, și 2. casa mea nu e numai a mea, spațiul ăsta pe care mi-l doresc acasă e invadat de niște urechi indiscrete. observ că cele două reacții sunt oarecum antagonice, dar sănătoase prin coexistența lor. prima îmi imprimă nesiguranța și agitația agresorului, care se află în imposibilitatea de a-și accepta propria existență fără a accepta răul pe care-l face altora, ceea ce-l face să se scindeze și mai tare, repetând agresiunea dar făcând-o din ce în ce mai ascuns, din umbra propriei greutăți în acceptarea sinelui. a doua reacție, sau interpretare interioară, mă transformă în victimă, ceea ce-mi potențează într-un fel orgoliul de a avea dreptatea de partea mea. probabil că dacă ar fi existat doar prima aș fi devenit depresiv, iar dacă s-ar fi manifestat în mine doar a doua aș fi dat-o-n judecată pe vecină, căutând astfel să mi se facă dreptate.

pe de altă parte, mă gândesc că vecinica ar fi putut să mă dea ea-n judecată (sau ceva de genul ăsta), dar n-a făcut-o. m-a amenințat de mai multe ori, știind că la adresa mea activează o firmă, că-mi va face greutăți la Registrul Comerțului, dar n-a făcut-o. înseamnă, m-am gândit eu, că întreaga tărășenie e doar modalitatea ei isterică de a comunica și că a încerca să îi explic lucruri pentru a mă disculpa nu va face decât să-i ascund adevărata dimensiune a chestiunii. și-atunci am început să-mi imaginez tot felul de scenarii de rezolvare, de la imaginea creierilor ei spârcăiți pe casa scării până la a-mi cumpăra niște saboți olandezi cu care să umblu prin casă noaptea, trecând, binențeles, prin a-i deschide ușa gol pușcă și-n erecție dacă se poate, prima dată când mai vine să facă scandal. ideea e să schimb ritmul întregii demențe, ca să fiu în control, pentru că altfel o iau razna.

toate scenariile astea imaginate, împreună cu durerile de stomac generate de cele două puncte amintite mai sus, m-au făcut să-nțeleg că există în mine agresivitate neasumată, cu care nu știu ce să fac și care mă îneacă. dar se pare că am dezvoltat în timp niște mecanisme de digestie emoțională foarte haioase, astfel că încet-încet scap de angoasă. uite, de exemplu, acum îl ascult pe John Lydon și Public Image Ltd. – Album 9 și trăiesc convingerea că o să fie bine :-) , că totul se leagă în mine și că am toate resursele să trec cu bine de această încercare a vieții :-) ceea ce vă doresc și vouă!

PS: n-am cumpărat cartea, dar probabil am s-o fac când voi reuși s-o dezlipesc de așteptările mele contextuale :-)

This work is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-Share Alike 3.0 Unported License.
(c) 2017 andreiard | powered by WordPress with Barecity