incisiv! sobru, dar cu rezerve de ironie nebănuite – așa aș începe povestea mea despre vinul ăsta. un fel de vin Cioran; nici nu știu dacă nu blasfemiez cumva și-n ce direcție. cert e că surprinde tare la primul cer palatin! îl brăzdează ca un Concorde pe vremea lui Vuia (și nu mă refer aici la viteză), dar povestea lui e semeață și prezentă. e cumva pentru degustătorii curajoși, care trec ușor de primele acorduri bizar-acide și-și lasă ființa cutremurată la prima vedere. după ce treci de ele e ca și cum cineva de mai sus ar da la o parte plapuma de pe tine, într-o cameră încălzită de o sobă cu lemne supra-încărcată, în timp ce dormi. e răspunsul care precede-ntrebarea, amintirea care vine-naintea visului, e puntea-ntre Cioran și Piazzolla. e clipa-n care aștepți lucid să te dezmeticești privit de doi ochi negri și verzi, de deasupra unor genunchi flexați sub o fustă pliată lungă cu imprimeu maroniu indecis. și nu știi dacă tocmai ai făcut dragostea vieții tale sau tocmai urmează s-o faci.

am mai avut un vin din Montepulciano, cu vreun an în urmă, încă nu știu dacă și ce-aș putea povesti despre el. a rămas un reper și, uite, nu-mi pare rău.

și-o recomandare semi-tehnică: se lasă sticla deschisă cel puțin juma de oră, ca să fie bine :-)