vinul
de curând am trecut prin ce-a de-a treia degustare de vin din viața mea. revin în alte posturi viitoare cu gânduri despre fiecare vin în parte, acum aș vrea doar să aștern câteva vorbe despre ce înseamnă vinul pentru mine, de unde vine și unde mă duce.
cred că primul meu contact adevărat cu vinul a fost mijlocit de catrenele lui Omar Khayyám. am găsit fascinant dialogul lui cu vinul, felul în care simțeam că a învățat de la el despre lume și viață. pot spune liniștit că înainte de a citi rubaiyatele n-am băut vin, ci doar alcoolul din el. Khayyám mi-a arătat primul că un vin n-are numai procente, ci și adâncimi, umbre sau rotunjimi, că mă pot oglindi în el ca în mine însumi și că prin el îmi pot zări iubirile și tristețile mai limpede decât în orice apă de izvor. un vin mi se poate așeza perfect în vene și-mi poate șopti de-acolo din tainele mele cele mai prețioase.
îmi place vinul pentru că mă pune în mișcare, deopotrivă în interior și-n exterior.
îmi place vinul pentru că îmi spune povești despre mine pe care nu le pot auzi de la nici un prieten.
îmi place vinul pentru că mă lasă să-l uit și să mi-l aduc aminte.
sunt câteva repere în istoria mea marcate de câte un vin, așa cum unii oameni folosesc datele din calendar, mirosuri sau melodii. n-am sa uit niciodată Refošk-ul sloven (Santomas) dăruit de un prieten care m-a uitat între timp, sau Feteasca Neagră Special Reserve 2002 (Dealurile Prahovei – Halewood) care mi-a însoțit campaniile de Warcraft III și nopțile de discuții senine despre iubire și lumi mai mici sau mai mari. n-am să uit nici Cadarca de Miniș 1975 primită în dar ca pe un nou început, nici Montepulciano d’Abruzzo 2004 (Masciarelli) cu aromă de Cracovia și de iubiri complicate, sau Cabernet Sauvignon 2006 Varietal (Misiones de Rengo) care mi-a adus în viață prieteni noi, prin mica mea joacă de-a wine review-urile. Nu în ultimul rând îmi stăruie în ființă vinurile din regiunea Bordeaux, Franța, pentru că acolo mi-a aruncat viața surioara dragă, mai aproape, de fapt, ca niciodată.
revin la ultima degustare de vinuri de săptămâna trecută cu observația că oamenii care beau și înțeleg vinul sunt mai frumoși… decât ceilalți :-) totul s-a-ntâmplat în locația ROOMS resto.club din București, sub inspirata îndrumare și găzduire a Vinexpert și VinoVero și cu participarea domnului Brett Crittenden, oenolog și ambasador al Guigal. Selecția de vinuri originare din Italia, Franța, Spania, Australia, Noua Zeelandă, Argentina și Chile a fost formidabilă și a adunat laolaltă oameni de toate felurile, frumoși și faimoși, eleganți și relaxați, proaspăt frezați sau bărboși :-)
aș vrea să mulțumesc pentru invitația extinsă (am fost patru!) Maiei și lui Ciprian Banciu de la VinoVero și lui Cătălin Păduraru, fondatorul Vinexpert. mă bucur cu adevărat că v-am cunoscut!
rușinat cumva pentru întârziere, un mega-mulțumesc lui Cezar Ioan pentru invitația din noiembrie anul trecut la Megadegustarea de Cabernet Sauvignon. aceea a fost, într-un fel, inițierea mea în lumea bună a vinului ;-)