e greu de dus traficul în București. având în vedere că mă număr printre cei frustrați, mi-e cu atât mai greu să privesc treaba asta cu ochi obiectivi. dar nici nu am în intenție asta :-)

acum câteva zile am avut revelația definitorie pentru condusul în București: pe străzi, la volan, ești doar un obstacol pentru ceilalți șoferi. cine și-ar putea asuma o astfel de postură? și-atunci ce facem? ne luptăm, ne afirmăm, ne impunem! cine ești tu, nene, să-mi spui mie că te incomodez?! ce, io nu contez? să te pună dracu’ să greșești ceva în trafic! dac-o faci ești pierdut, totul ți se va imputa ție — infrastructura deficitară, lipsa parcărilor, nervii și nesimțirea celorlalți șoferi. și-atunci ai grijă să îți aperi imaginea, integritatea ei. și cum cea mai bună apărare este atacul, nu-i așa, atunci depășești toți ‘andicapații din trafic, claxonezi toți așa-zișii șoferi, tomberoanele dracului, să se dea dracului la o parte, să te respecte cum se cuvine, să-ți respecte ritmul și vrerea!

vă provoc, băi șoferi, să traduceți în cuvinte,cu glas tare, la adăpostul singurătății la volan, fiecare claxon pe care-l dați, fiecare manevră bruscă înspre un coparticipant la trafic. să vedem ce iese și mai ales cum te simți. sunt irecuperabil, tot sper că undeva adânc o frântură de conștiință ne poate opri în nebunia asta. sănătate vă doresc! mintală, în primul rând.