1. la câteva săptămâni după naștere, toma a făcut hernie ombilicală. în timp, buricul a crescut la vreo trei centimetri diametru. la două și la patru luni a fost să-l vadă un chirurg, care-a spus că încă nu e cazul de operație – probabil pe la doi ani, dacă nu se retrage singur până atunci, ceea ce e aproape imposibil, la cât e de mare. am încercat multe, nimic nu a convins buricul să intre la locul lui. în timpul ăsta mama lui toma nu-și putea imagina să petreacă mai mult de-o oră – două departe de el, ceea ce e, nu-i așa, absolut normal pentru o mamă nou-nouță, și drăguță pe deasupra. iată însă că trece vremea și se-apropie momentul în care mama începe serviciul, mai întâi două luni de-acasă, mulțumită angajatorului cu un comportament impecabil, atât de străin românilor, și la propriu și la figurat. ei bine, nu apucă mama să lucreze primele ore, ba chiar cu vreo două-trei săptămâni înainte, buricul buclucaș se-ntoarce încet-încet în burtica lui toma. acum, cu toma la cinci luni și-o săptămnă și cu mămica lucrând deja de 3 săptămâni, hernia a dispărut, contrar așteptărilor tuturor.

buun, astea au fost faptele. acum să vedem ce-am înțeles noi de-aici. păi am înțeles că toma a lăsat deschisă găurica prin care a primit tot felul de bunătăți de la mama lui pe timpul vieții intrauterine, câtă vreme exista în mamă angoasa că fiul nu va supraviețui fără prezența ei permanentă. această angoasă a apărut pe fondul încercărilor mamei (dar și ale tatălui) de a fi ceea ce am putea numi părinți perfecți. o dată cu aducerea în conștiența tinerilor părinți a faptului că mama va relua munca, iar asta implică timp petrecut departe de copil, buricul lui toma a înțeles că s-a panicat degeaba și că, de fapt, toma poate trăi bine-mersi acele ore departe de mama lui.

2. toma are 8.5kg și 68cm la cinci luni, deci este un bebeluș greu. io am 70kg și 190cm, deci sunt un slăbănog deșirat ;)) m-am aplecat ieri să ridic landoul cu tot cu toma de pe bancheta din spate a mașinii și, brusc, mi s-a tăiat respirația. o durere de spate m-a făcut să las repede jos landoul și să mă ghemuiesc pe vine.

buun, astea au fost faptele. ce-am înțeles io din asta? am înțeles că spatele frânt înseamnă că l-am luat ușor pe toma, cu ușurătate adică, ca pe un produs al libertății mele absolute. și, după cum mai scriam printr-un post demult, libertatea nu poate exista asumat decât în tandem cu responsabilitatea. iar io m-am încăpățânat să privesc permanent relaxat și ușor părintele din mine, ca și cum Ceva ar fi avut grijă de mine și de noi, fără un umăr din partea mea. nț, nu așa se-nvârte lumea, andreiardule! acu stai drept!

omul este o ființă polară. omul moare pentru că s-a născut și se naște pentru că a murit. omul e tentat să-și trăiască cu predilecție unul dintre poluri, cel mai comod de viețuit. dar omul nu va fi Unul decât dacă reunește în conștiența sa ambele poluri și le trăiește.

una dintre modalitățile prin care cred că fac asta este ritualul scărpinatului. în special înainte să adorm și imediat după ce mă trezesc mă gâdil ușor cu degetele pe frunte, piept sau abdomen, iar când apare mâncărimea mă scarpin cu unghiile acelorași degete, proces din care rezultă plăcere – plăcerea de a fi Unul. mâncărimea este expresia asumată la nivel corporal a polului pasiv, a pacientului, iar scărpinatul cea a polului activ, agresiv, a doctorului. nici mâncărimea și nici scărpinatul, de unele singure, nu duc la plăcere: mâncărimea nescărpinată duce la neputință, iar scărpinatul neprovocat la durere.

oamenii care nu se gâdilă, de exemplu, refuză să-și trăiască polul pasiv, sunt activi până la epuizare și au probabil dificultăți în a adormi. cei care nu suportă să fie gâdilați caută să-și reprime agresivitatea care decurge în mod firesc din mâncărime.

mâncărimea poate apărea și ‘din senin’, semn că în acel om, inconștient, unul dintre poli are nevoie de a se manifesta în conștiență.

22, 23, 24 ianuarie 2009
Toma – ianuarie 2009 a doua parte on Vimeo.

2,8,9,11,14,16 ianuarie 2009
Toma – ianuarie 2009 prima parte on Vimeo.

16, 20, 26 decembrie 2008
Toma – late december 2008 – selection on Vimeo.

am reușit să trag din camera video toate filmulețele cu Toma. să vedem și când apuc să le montez și public… dar nu despre asta voiam să scriu. am răsfoit prin filmulețele astea luate din decembrie până acum și m-au pocnit lacrimile. nu cred c-am mai avut vreodată o certitudine atât de limpede ca asta: îl iubesc pe omulețul ăsta cu fiecare celulă, cu fiecare inpirație și expirație. nu am habar cum să descriu chestia asta, nici nu cred că am chef. voiam doar s-o strig aici, că mi-e bine :-)