Unul (jurnal de analiză 10)
omul este o ființă polară. omul moare pentru că s-a născut și se naște pentru că a murit. omul e tentat să-și trăiască cu predilecție unul dintre poluri, cel mai comod de viețuit. dar omul nu va fi Unul decât dacă reunește în conștiența sa ambele poluri și le trăiește.
una dintre modalitățile prin care cred că fac asta este ritualul scărpinatului. în special înainte să adorm și imediat după ce mă trezesc mă gâdil ușor cu degetele pe frunte, piept sau abdomen, iar când apare mâncărimea mă scarpin cu unghiile acelorași degete, proces din care rezultă plăcere – plăcerea de a fi Unul. mâncărimea este expresia asumată la nivel corporal a polului pasiv, a pacientului, iar scărpinatul cea a polului activ, agresiv, a doctorului. nici mâncărimea și nici scărpinatul, de unele singure, nu duc la plăcere: mâncărimea nescărpinată duce la neputință, iar scărpinatul neprovocat la durere.
oamenii care nu se gâdilă, de exemplu, refuză să-și trăiască polul pasiv, sunt activi până la epuizare și au probabil dificultăți în a adormi. cei care nu suportă să fie gâdilați caută să-și reprime agresivitatea care decurge în mod firesc din mâncărime.
mâncărimea poate apărea și ‘din senin’, semn că în acel om, inconștient, unul dintre poli are nevoie de a se manifesta în conștiență.
Tare curioasa is sa-mi zici de unde-i ideea asta cu polaritatea manifestata in binomul gadilare-scarpinare.
Plus ca eu stiam ca omul nu se prea poate gadila singur – probabil ca asta-i valabil doar la gadilatul care provoaca ras si placere, nu la cel care provoaca mancarime, de parca ti s-ar tari un paianjen pe piele.
Oricum, mi-ai dat de gandit macar dintr-un punct de vedere: ai mei parinti sunt la capetele opuse ale graficului – unul nu se gadila orice i-ai face, iar altul nu suporta nici macar atingerile neutre, dar pe care le percepe ca fiind gadilitoare.