proximitatea ca amenințare

200912050043

întâmplările din ultima săptămână m-au făcut să-mi pun o mulțime de întrebări și să mă confrunt cu o grămadă de impulsuri, furii și frici. am mai vorbit o singură dată aici despre problema mea cu vecina de dedesubt. iată că ajung din nou la subiectul ăsta, iar lucrurile se prezintă din ce în ce mai prost. am ajuns la apeluri 112, plângeri la poliție și scandaluri la patru dimineața, chestii care generează un stres foarte greu de dus.

istoria învecinării mele cu doamna E.C. se întinde deja pe vreo cinci-șase ani. atunci am fost trezit de dânsa cu noaptea-n cap, pentru a mi se atrage atenția că îmi curge apa la baie, lucru verificat și infirmat. mi-au trebuit multe luni de zile să o conving că nu de la mine se-aude, ci din coloana de scurgere comună care face un sunet ca un picurat de pârâu de fiecare dată când cineva mai sus folosește apa. constant îmi suna la ușă și mă trezea, reclamânu-mi același lucru, la un moment dat cerându-mi “să nu credeți că exagerez!”. pentru că era a nu-știu-câta oară când mă trezea, mi-am permis atunci s-o dezamăgesc pentru prima dată: “ba da, cred că deja exagerați!”. se pare că ceva din ce-am spus a făcut-o pe doamna E.C. să renunțe la motivul apei curgătoare.

au urmat însă altele: scăpăm lucruri pe jos (din câte-mi amintesc s-a întâmplat o singură dată noaptea, când am întins mâna somnoros după telefonul mobil care îmi dădea trezirea), bubuim când mergem prin casă, aerul condiționat (plasat în partea cealaltă a blocului decât dormitoarele) “uruie de vibreză tot blocul”, etc. mai nou, de când a apărut Toma, ține să precizeze chiar și neîntrebată că nu copilul o deranjează, ceea ce mă face să cred că există în subiectul “copil” un punct nevralgic. reacțiile ei au devenit din ce în ce mai impulsive și violente, mergând de la bătăi în țeavă/tavan până la a aștepta să adormim după masa lui Toma de la ora trei noaptea, după care sună la ușă și pleacă, așa, să ne pedespească, să vedem și noi cum e.

încet încet am ajuns să nu mai dorm cu d. în dormitor, să mergem tiptil prin casă ca hoții și să adormim stresați de fiecare dată c-o să ne bată la ușă din nou. toate încercările de a o convinge că nu noi facem zgomotele de care ne acuză au fost sortite eșecului. au urmat amenințări la adresa firmei mele, care are sediul social aici în apartament. amenințările cu chemat poliția au fost totdeauna prezente, însă nu a chemat-o niciodată. am încercat să-i explic și iubitului (?) ei că-mi este invadată intimitatea și că nu de la noi vin zgomotele, că avem grijă. niciun efect. ba chiar am încercat să răspund cu aceeași monedă și să îi bat și io în podea, m-am ales cu un “fir-ar mă-ta a dracu de nenorocit” de m-a liniștit. vă garantez că dac-o vedeți pe stradă pe doamna E.C. ați fi în stare să băgați mâna-n foc că nu știe cuvinte d-astea grele. io știu însă și i-am și demonstrat o dată doar, cu un nervos și somnoros “futu-te-n cap”. din nou, niciun efect.

noaptea dintre vinerea și sâmbăta trecută a adus o noutate: a început să bată-n țeavă și-n tavan într-o liniște absolută. eram treaz și vă jur că nu se auzea nimic în tot blocul! d. s-a întâlnit cu ea dimineața-n parcare și a continuat pe aceeași direcție, dar fără sens: o deranjăm! acum două nopți a recidivat și am fost treziți pe la două, inclusiv Toma, de niște bătăi sălbatice în podea, adică tavanul ei. ne-am hotărât să mergem la poliție dimineață. ne-a luat vreo oră să-l liniștim și adormim pe Toma, care era evident speriat. în bloc – liniște totală. undeva până la patru dimineața, șoc: din nou bătăi în tavan! parcă și mai înverșunate. d. coboară până la ea. după ce sună aude un șut violent în ușă, din interior. își dă seama că femeia devine oarecum periculoasă și dă să urce la loc spre casă. atunci se deschide ușa și apare doamna E.C. desfigurată, urlând și tropăind, trimițându-ne la dracu, făcându-ne  nenorociți, infractori și handicapați. d. vine schimbată la față de jos, discutăm despre ce-i de făcut. când îmi sună telefonul (ora patru, da?) și se închide înainte să apuc să răspund, d. se hotărăște să sune la 112. a sunat, au venit, am vorbit, au luat notițe. doamna E.C. nu le-a deschis ușa. ne-au recomandat să facem plângere a doua zi la secție. am fost cu d., am făcut. acum așteptăm ancheta.

știu, v-ați plictisit deja. adevărul e că scriu mai mult pentru mine, așa că am să continui, cu riscul de a-mi pierde și cititorii pe care-i mai am :-)

neputința este cel mai frustrant sentiment pe care-l pot avea, se pare. mă blochează, mă face să vreau să urlu de furie, dar să nu pot s-o fac, îmi dă niște dureri de stomac crunte și nu mă lasă să respir ca lumea. ceea ce-mi doresc acuma e să plec naibii din blocul ăsta, dar evident că nu-i așa de ușor, mai ales în perioadă de criză, nu?

mă tot gândesc la femeia asta, doamna E.C. ce traumă oribilă ascunde trecutul ei îndepărtat? ce anume i s-o fi putut întâmpla unei femei de până-n patruzeci de ani – o blondă drăguță și bine alcătuită – astfel încât să treacă prin așa chinuri și să-i chinuie și pe cei din jur? nici nu vreau să mă gândesc cum trăiește omul ăla lângă ea; nici cățelul (au câine!) nu cred c-o duce prea bine. vorba lui d., femeia asta parcă strigă după ajutor; atâta vreme însă cât n-o face conștient, mă tem că i se va agrava starea vertiginos. estimez la sub un an periada în care va decompensa. mi-e și frică să mă gândesc până acolo. pentru mulți povestea asta poate părea caraghioasă, vă asigur însă că nivelul stresului devine alarmant și că deja nu-mi mai arde de glumă.

dar întrebarea mea principală este de ce eu?! ceva din mine a atras delirul ăsta, dar ce? deocamdată nu am un răspuns. voi, ăștia care ați avut răbdare până acum, ce credeți? de la ce mi se trage și ce-i de făcut? vă mulțumesc. dac-o vede cineva pe stradă pe doamna E.C. să-i spună din partea mea că e o tipă chiar drăguță și că-mi pare rău că suferă.

9 Comments »

  1. Și când te gândeai că doar în comedii proaste se poate întâmpla așa ceva. Parcă mai buni-s niște vecini care strigă de plăcere decât o tanti nebună. Cu cine votezi?

    Comment by Flaviu L. Comănescu-Balla — 20091205 @ 0321
  2. suna a simptome de schizofrenie. Ai facut bine cu plingerea, daca o au in evidente ca bolnava o sa afli si-o sa te linistesti ca macar nu e vina ta.

    Comment by lektor — 20091205 @ 0939
  3. Traiul intr-un oras atat de confuz cum este Bucurestiul, pe langa stresul traiului la bloc nu pot duce la nimic bun. Unii clacheaza mai repede, altora le ia ceva mai mult timp. Forma este chiar neimportanta (pentru cel stresat), insa nu pot spune acelasi lucru despre cel torturat, cum sunteti voi. E de ajuns un fleac ca sa rastoarne echilibrul si sa transforme un om oarecum stabil intr-un schizofren. Dar asta tu trebuie sa stii mai bine, esti de meserie.

    Si noi am trait in copilarie deasupra unor sonati, care au devenit prieteni intimi cu tevile si tavanul. Ah, si cu politia! Insa macar explicatia lor era vizibila, sotul nefericitei era betiv, o batea, era sinistru. La voi nu stiu de unde poate veni soneala. Insa poate ca nici macar nu e de la coabitarea in bloc, ci de la cu totul altceva, extern voua. Voi, insa, sunteti la indemana. Politia e o varianta, insa nu cred ca foarte buna. Va trebui sa va strangeti un mic dosar cu declaratiile altor vecini, care pot fi martori la calvarul vostru. Fara asa ceva nu aveti sanse prea mari, e cuvantul vostru contra cuvantului ei.

    Si daca nimic altceva nu merge, exista si solutii extreme, care nu includ mutarea voastra din bloc. Vorbim.

    Comment by mihnea — 20091206 @ 1553
  4. Eu nu cred că tu ai de-a face cu delirul ei, în afară de faptul că se întâmplă să locuiești deasupra. Cred că ar fi procedat la fel cu oricine ar fi fost în locul vostru. Înțeleg foarte bine (din păcate) neputința de care spui și sunt de acord cu ce spune D. – felul în care se manifestă e un strigăt după ajutor, dar problemele ei nu vă privesc pe voi. N-am nici o soluție civilizată de oferit :( Poate doar înregistrarea cu camera de filmat, ca să ai o dovadă concretă.

    Comment by Mihai — 20091206 @ 2013
  5. Vorbeste cu Costel al Dorei ;)

    Comment by Dosvida — 20091207 @ 1505
  6. Nu ştiu man, tot ce pricep eu e că “mă tot gândesc la femeia asta … o blondă drăguță și bine alcătuită … e o tipă chiar drăguță”.

    Comment by Gabriel Radic — 20091209 @ 1743
  7. Dragilor..sub mine statea o doamna draguta, 75 de ani spre 32, nebuna definitiv. Ne-a facut praf relatia 4 ani de zile, a intrat peste noi in casa caci uitasem usa deschisa si eram si in chiloti amandoi..ca era vara:)) Am incercat si cu bine si cu raul. In final m-am imprietenit cu baba nebuna, i-am dedicat niste zile bune sa imi spuna despre iubitul ei Tito, sa imi ceteasca epistolele pe care le stia pe deasupra..mi-a aratat palariile mancate de molii..si asa au trecut lunile si eu si el ne-am despartit si ne-am si mutat de acolo si ea..ce crezi?! vietuieste bine merci si din cand in cand intreaba de mine cand il prinde pe fostul in vizita la actualii lui chiriasi:))
    Eu nu o vad pe D. impartind timp pretios cu nebuna voastra blonda..Insa iti spun sincer ca as da cu ea de pamant. Si da, eu sunt asa..o pacifista, o draguta..Dar nu as mai lasa pe nimeni sa imi faca praf viata. Si cu politia…hm..nu stiu daca au cum sa o struneasca. Asa as da un bairam cu dantuit pe mese sa o scot din minti!!

    Comment by Mikidos — 20091209 @ 2234
  8. Vecine! Am si eu specimente d-astea dar macar se cearta intre ei. Cred ca deja stii parerea mea despre statul la bloc. :p Dac-as fi singur, poate ca as rabda-o pe nebuna, dar sa mi-l streseze p’al mic, m-as muta in secunda 2.

    Comment by Andrei — 20091228 @ 2023
  9. Dom’le eu zic asa, daca tot e cuvantul ei vs cuvantul vostru si, deci nu se poate face nimic, cand mai vine la usa noaptea, puneti mana pe ea, legati-o la gura si dati-i o mama de bataie, ca e periculos sa umbli noaptea pe la usi straine. Si eu am un prunc, si vecini dedesubt care fac zgomote si-l trezesc, si noi nu le batem in teava, dar ei ne bat noua daca facem zgomot, nu dam cu aspiratorul decat la anumite ore etc., dar la un stres ca asta ii gatuiam demult.

    Comment by cori — 20100811 @ 2254

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

This work is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-Share Alike 3.0 Unported License.
(c) 2017 andreiard | powered by WordPress with Barecity