cartea e bună rece

201003302329

de la un prânz suculent, profund, cu cărare-ntr-o parte, am țopăit fericit peste pragul unei librării. casă veche, tavan înalt, ziduri groase. înăuntrul ei încă nu aflase de primăvara de-afară și păstra frigul de-astă iarnă perfect conservat. doar aburi nu scoteam. înăuntru doi librari grași și preocupați, un el și-o ea. bună ziua. singurul client, apoi au mai intrat doi-trei. am luat o carte de pe raft și-am simțit ceva foarte adevărat: era rece. ca de la gheață. ca din pivniță. ca din fântână! mi-a plăcut foarte tare senzația, era ca și când cartea, nou-nouță, câștigase înzecit la capitolul prospețime. se lăfăia la mine-n mâini, era a mea pentru totdeauna. cărțile nu se nasc pe masa scriitorilor, doar povestea lor. nici în tipografii nu se nasc, ca obiecte. drumul cărții de la tipografie în mâna mea e ca un fel de gravidie. când ajunge și se lasă încălzită de mâinile mele, abia atunci se naște. cartea e bună rece ca gheața, să fie clar. la revedere.

brendan perry live

1137

aseară am fost la cumpărături; mi-am luat un tricou cu brendan perry și-un poster de turneu ;)) încet încet ajung să-i văd live pe toți “supărații și bestialii” muzicii tinereților mele, semn că-mbătrânesc, dar măcar îmbătrânesc frumos!

îmi aduc aminte cum Laurențiu mi-a dat s-ascult pentru prima oară Dead Can Dance (și, tot atunci, Tuxedomoon). a fost Aion, prin ’92. de-atunci mă hrănesc constant cu muzica lor și oricât de des aș asculta, sau de rar, nu am simțit niciodată că o consum, că o sec. cred că asta se datorează muzicii, în primul rând, dar și mie, ca ascultător. reușesc de cele mai multe ori să fiu muzica pe care o ascult, s-o las să mă iubească, s-o las înăuntru. așa și-aseară! există mulți oameni frumoși, dar atunci când ei mai și cântă… invitația la nemurire acolo-i! țac-pac! :-)

pe 7 iunie brendan perry lansează al doilea album, Ark. am ascultat câteva piese la concert. abia-l aștept!

*UPDATES  20100414:

1. Setlist, împrumutat de pe hotnews.ro:
The Arcane
Love on the Vine
The Carnival Is Over
The Golden Rule
A Passage in Time
Dream Letter (cover Tim Buckley)
This Boy
You Never Loved This City (formatia Piano Magic)
Wintersun
Medusa
Eros
Utopia

Voyage of Bran
Spirit

Severance

2. am dat de interviul cu BP luat de Istodor. m-a uimit. cică fără Dumnezeu. parcă nu-l cred. l-o fi descurajat răpăiala seacă a întrebărilor marca Istodor? poate face o astfel de muzică un om care are nevoie de argument pentru a-l vedea pe Dumnezeu? desigur, responsabile pentru senzația neclară de dezamăgire sunt propriile-mi așteptări și presupuneri. de ne-am putea desprinde de ele!

electrica (fem.)

201003251213

electrica (fem.)

nice cliché with pigeon

201003221343

nice cliche with pigeon
<20100321 – Gruiu>

prima vară

201003210008

o zi luminoasă, cu ochelari de soare de-mprumut și-o mașină curată și-ncălțată corespunzător. printre copacii care-au rămas în țară și n-au emigrat prin Pădurea Neagră, IKEA sau mai știu io pe unde, soarele zburda și mă urmărea curios, cum o fac delfinii pe lângă bărci pe vreme bună. din goana mașinii zăream, doar cu coada ochiului – cum știu că se cade să privim tot ce-i frumos, un covor violet de brândușe, de-o continuitate și-o transparență de Fata Morgana. am ajuns, e primăvară. mulțumesc, dragă iarnă, pentru prezentări. mi-e sete.

seară Masi

201003080053

ieri seară m-am întâlnit cu Vinul într-o formă originală și mai rar întâlnită prin părțile astea: Amarone. de la Masi. parteneri de exclamații mi-au fost Mihnea și Răzvan, iar invitația a venit de la Cramele Recaș, mulțumesc! domnul Sandro Boscaini, președinte Masi în a șasea generație dac-am înțeles io bine, și Andrea Dal Cin, șeful grupului tehnic Masi, au vorbit despre vin cu naturalețea unor oameni care sunt în tot ce fac și fac ceea ce sunt, chestie la fel de rară pe aceste meleaguri.

2005 Masi Campofiorin
o frumoasă culoare de sânge coagulat, amintește de culoarea pinotului noir. nas drept, acvilin, un vin sincer, direct dar moale și nepretențios, un vin de masă perfect.

2006 Masi Tupungato Corbec
roșu dar negru :-) culoare cu adâncime deosebită, menisc carmin. negru de mură. nasul spune despre dulceață de vișine coapte-coapte, ceva zahăr ars și eucalipt. gust plin, cu câteva ascuțimi totuși.

2006 Masi Costasera Amarone Classico
roșu secret, abisal, sobru. nas complex, feminin, rasat, cu forme :-) impune tăcere și plăcere. atac suplu, învăluitor, în gură cu o anumită ușurătate plăcută, în ciudat culorii adânci și a nasului complex. unul dintre preferatele mele din seara Masi.

2003 Serego Alighieri Vaio Armaron Amarone Classico
culoare roșie adâncă, parcă echivalentul masculin al Costasera. corpolent, greu, inerțial. retronazal am prins cireșe negre, probabil de la baricul de cireș în care se ține o vreme scurtă :-) vorba domnului Dal Cin, “a gentle giant”. de acord :-)

2001 Masi Mazzano Amarone Classico
rubin, cu menisc portocaliu foarte frumos. un nas spartan, franc, mândru, aproape animalic. ceva gen my way or the highway :-) în gură am simțit prune, cireșe amare, ciocolată cu alune de pământ, vanilie, condimente.

2005 Masi Recioto Classico
roșu întunecat, pătează paharul. nas foarte fructat, delicat și elegant, timid chiar. un vin dulce, un desert inspirat, interesant.

surpriza serii a fost un 1990 Masi Amarone din colecția personală a familiei Boscaini, un Amarone la patru ace, extrem de complex și vital.

în loc de concluzie pot spune că nu-s un fan Amarone, însă pot recunoaște valoarea unui vin bun chiar și dincolo de subiectivitatea mea asumată :-) o seară foarte faină și interesantă, mai vreau.

e noapte

201003050050

e o noapte rece, fumez o țigară atârnat pe geamul de la bucătărie și ascult dialogul dintre un pahar de macdo și o caserolă de plastic, împinse de vânt întru frecare pe asfaltul ud. e, probabil, o poveste de dragoste acolo, dar nu mă interesează detaliile. luminile din parcare se aprind și se sting. culorile și-au pierdut de câteva ore bune strălucirea, s-au ascuns de picanteriile nopții. un pieptene de aer rece își croiește drum prin păr și prin barbă, eu cad cu gura deschisă în cochilia visării cu ochii deschiși. îmi permit, e întuneric. mă rotesc ca un pinot noir într-un pahar și mă aștept să întâlnesc la capăt Melcul, speriat și moale, ascuns în punctul de început al spiralei. cineva mă înghite, altcineva mă scuipă. când mă opresc știu că m-am născut din nou, hainele dispar, pielea se întinde până la transparență, limba nu mai poate atinge cerul gurii și degetele freamătă a femeie. ochii se închid, lumea mă vede, dinții explodează într-un praf fin – var pentru pereții tăi goi, saliva îngheață și acoperă geamul tău spart, iubito, ți-era frig, de ce n-ai spus?

frica și curajul

201003041531

sms de la tata

201003032324

tata e-n spital, ceva probleme la articulația șoldului. azi dimineață primesc de la el o circulară sms pentru familie, pe care o redau integral mai jos, cu permisiunea lui. îl iubesc și sunt mândru de el.

Raport de zi: marți – o zi mai bogată în evenimente doctoricești. Scintigrama făcută arată aceeași coxartroză, binențeles exprimat în termeni mult mai deștepți. Mă amuză  faptul că medicii de aici insistă pe tema situației mele și mă întreb de ce oare, cazul mi se pare comun, sau eu sunt atât de simpatic (poate chiar arătos, să nu zic frumos). Am uitat să spun că medicii sunt femei, majoritatea tinere, cele mai în vârstă sunt șefe și decid. Am avut și prima ședință de fizioterapie. Dna doctor, vreo 48 de ani, mi-a aplicat direct pe piele, în dreptul șoldului, un pic mai jos, plăcuțe metalice care, conectate la aparat, generau niște vibrații ușoare asociate cu mici înțepături și căldură locală. Dna doctor mă supraveghea, repetând o întrebare cam des: “e bine?”. Încercam să dau un răspuns, dar nu găseam cuvintele potrivite momentului. Ședința a durat vreo 45 min. Am uitat să precizez că poziția era “culcat cu burtica în jos”. A urmat mai spre seară o perfuzie cu ceva antiinflamator. Timp de 30 min nu ai voie să te miști, doar gândurile pot umbla libere pe unde vor. Apropos, nu ai spus nimic de timpul petrecut în capitala Tailandei (n.red. mama e prin Asia, cu un grup de turiști). Medicamentele ce le iau în continuare sunt noi, Artrostop Rapid, un supliment alimentar cu efecte dovedite în îmbunătățirea și refacerea țesutului cartilaginos. Mai am Detralex, Nexium și Pentoxifilin. Despre intenția mea de evadare din raiul spitalicesc – se anulează. Îmi este teamă că voi scăpa greu de femeile astea. Deocamdată nu mă las. De luni nu mă mai prind ele aici. Cam atât pentru astăzi. La voi ce e nou?

Cu sărutări apăsate,
IZOLATUL

parcul tineretului, tarlaua la dom’primar

1047

citesc în EVZ acum câteva zile cum că dom’primar Oprescu s-a hotărât el să-i fută câteva construcții mărețe fix în parcul Tineretului. aqua land, arene pentru spectacole, parcări, d-astea. vorba cuiva, ține-le mintea ocupată cu tot felul de căcaturi, să nu cumva s-aterizeze-ntr-un parc verde și să se gândească la ei și ale lor! dă-le aqua land, mall-uri nesfârșite, mind-blowere și caca-macăre. doar doar o vedea careva că faci și tu ceva pentru țară și cetățenii ei. are și amărâta noastră capitală câteva pete de verde și ăștia sar pe ele frate, n-am văzut așa ceva! betoaneee! fi-mi-ar scârbă de voi, aia e! vă doresc numa’ verde-n față! în fața ochilor zic. Oprescu ăsta are blog? tre să aibă! ia să-i futem o căutare, ia…

pîsî: haolo, și ca să nu uit: dom’primar, da’ cu groapele, dom’primar, ce ne faceeem?! alea dîn stradă zic, da! haoloo, că-i ca-n vremea lu’ Hahalaicu, dom’primar, și nu vă face deloc cinste treaba asta, zău! așa, gata.

This work is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-Share Alike 3.0 Unported License.
(c) 2017 andreiard | powered by WordPress with Barecity