de la un prânz suculent, profund, cu cărare-ntr-o parte, am țopăit fericit peste pragul unei librării. casă veche, tavan înalt, ziduri groase. înăuntrul ei încă nu aflase de primăvara de-afară și păstra frigul de-astă iarnă perfect conservat. doar aburi nu scoteam. înăuntru doi librari grași și preocupați, un el și-o ea. bună ziua. singurul client, apoi au mai intrat doi-trei. am luat o carte de pe raft și-am simțit ceva foarte adevărat: era rece. ca de la gheață. ca din pivniță. ca din fântână! mi-a plăcut foarte tare senzația, era ca și când cartea, nou-nouță, câștigase înzecit la capitolul prospețime. se lăfăia la mine-n mâini, era a mea pentru totdeauna. cărțile nu se nasc pe masa scriitorilor, doar povestea lor. nici în tipografii nu se nasc, ca obiecte. drumul cărții de la tipografie în mâna mea e ca un fel de gravidie. când ajunge și se lasă încălzită de mâinile mele, abia atunci se naște. cartea e bună rece ca gheața, să fie clar. la revedere.

o zi luminoasă, cu ochelari de soare de-mprumut și-o mașină curată și-ncălțată corespunzător. printre copacii care-au rămas în țară și n-au emigrat prin Pădurea Neagră, IKEA sau mai știu io pe unde, soarele zburda și mă urmărea curios, cum o fac delfinii pe lângă bărci pe vreme bună. din goana mașinii zăream, doar cu coada ochiului – cum știu că se cade să privim tot ce-i frumos, un covor violet de brândușe, de-o continuitate și-o transparență de Fata Morgana. am ajuns, e primăvară. mulțumesc, dragă iarnă, pentru prezentări. mi-e sete.

tata e-n spital, ceva probleme la articulația șoldului. azi dimineață primesc de la el o circulară sms pentru familie, pe care o redau integral mai jos, cu permisiunea lui. îl iubesc și sunt mândru de el.

Raport de zi: marți – o zi mai bogată în evenimente doctoricești. Scintigrama făcută arată aceeași coxartroză, binențeles exprimat în termeni mult mai deștepți. Mă amuză  faptul că medicii de aici insistă pe tema situației mele și mă întreb de ce oare, cazul mi se pare comun, sau eu sunt atât de simpatic (poate chiar arătos, să nu zic frumos). Am uitat să spun că medicii sunt femei, majoritatea tinere, cele mai în vârstă sunt șefe și decid. Am avut și prima ședință de fizioterapie. Dna doctor, vreo 48 de ani, mi-a aplicat direct pe piele, în dreptul șoldului, un pic mai jos, plăcuțe metalice care, conectate la aparat, generau niște vibrații ușoare asociate cu mici înțepături și căldură locală. Dna doctor mă supraveghea, repetând o întrebare cam des: “e bine?”. Încercam să dau un răspuns, dar nu găseam cuvintele potrivite momentului. Ședința a durat vreo 45 min. Am uitat să precizez că poziția era “culcat cu burtica în jos”. A urmat mai spre seară o perfuzie cu ceva antiinflamator. Timp de 30 min nu ai voie să te miști, doar gândurile pot umbla libere pe unde vor. Apropos, nu ai spus nimic de timpul petrecut în capitala Tailandei (n.red. mama e prin Asia, cu un grup de turiști). Medicamentele ce le iau în continuare sunt noi, Artrostop Rapid, un supliment alimentar cu efecte dovedite în îmbunătățirea și refacerea țesutului cartilaginos. Mai am Detralex, Nexium și Pentoxifilin. Despre intenția mea de evadare din raiul spitalicesc – se anulează. Îmi este teamă că voi scăpa greu de femeile astea. Deocamdată nu mă las. De luni nu mă mai prind ele aici. Cam atât pentru astăzi. La voi ce e nou?

Cu sărutări apăsate,
IZOLATUL