Acum tot la gara de nord, mihnea si cu mine asteptand o minune.
Update. povestea pozei ăsteia e următoarea: pe mihnea îl aşteptau acasă Siminuca şi Ruxandra, iar când cea mai mică dintre ele a văzut pozele cu deliru din trafic şi a auzit că sunt “acum” ne-a dat telefon şi ne-a implorat să punem poză “cu tata şi cu Radu pe calculator”. Ceea ce am şi executat. :-)
via 3G
… atunci când mă uit în oglindă ar trebui să mă simt bine dacă m-aş vedea urât? oglinzile arată lucrurile pe dos întotdeauna.
… numai cineva care se plimbă cu mine de mână prin infern îmi poate arăta paradisul?
… nu mă uit înapoi decât de frică?
… pot urmări cu atâta răbdare o picătură de vin roşu coborând pe coapsa unei femei, încât vinul se transformă în lacrimă şi îngheaţă pe piele, luând forma unei flăcări?
… limba română îmi este dezgustător de familiară şi poate tocmai de aceea am mâinile atât de lungi?
… numai când mă plimb singur printr-un oraş străin îmi pot numi gândurile “acasă”?
… când sărut sau salivez totul din jur capătă consistenţa mierii, iar ochii mi se aprind într-un negru absolut?
… atunci când zbor cu avionul, senzaţia de frânare mă face să râd în hohote pe dinăuntru, iar ecoul lor îmi înfundă urechile ca nişte bucăţi de vată transparentă?
… aproape că am reinventat neputinţa plângând?
… sunt atât de slab doar pentru că iubesc noaptea?
… singurătatea mă face mai puternic, dar îmi face plăcerea să aducă a orgoliu?
Robert Doisneau & Willy Ronis. Expozitie de fotografie.
<20060218 - Base Sous Marine, Bordeaux, France
