probabil că cel mai potrivit premiu, dacă tot se simte nevoia de ele, ar fi fost de “cel mai singur blogăr”, câştigător la categoria unică “cel mai singur blogăr român”. nu ştiu zău cine-ar fi fost învingător. nu-mi place ideea de concurs de bloguri. dar îmi place foarte tare să şi văd, la un moment dat, oamenii pe care-i citesc sau văd pe net. aşa că nu ştiu cum să fac, cum să propun, o astfel de petrecere fără concursuri. se poate? vă rog frumos! nu-i de-ajuns să ne vedem, să vorbim, să bem? mă rog, devin plângăcios deja…

da, m-am bucurat să vă văd, v-aş mai vedea şi-altă dată, chiar dacă o să vă scremeţi în concursuri şi-atunci. de ce dracu n-am io nevoie de competiţie nu ştiu… că e destul de falimentară poziţia… dar n-am, io am nevoie să mă mişc împreună, să nasc nuanţe, să “comunic”, cum ar veni. mi-am dat seama de o chestie tare de tot: lumea nu vorbeşte despre mine, mai degrabă tace despre mine, ceea ce cred că-i chiar fain, cu toate că uneori parcă aş vrea să ştiu că se şi vorbeşte despre mine, că sunt cumva auzit şi-n afara tăcerii mele, sau prin ea. aşa, eu o să susţin roblogfestu ăsta chit că va fi concurs sau nu, ca să-mi satisfac nevoia de plimbare printre voi. cred că dragoş, indiferent de intenţiile lui, a făcut un lucru tare fain că ne-a adunat şi a scris pe noi cine suntem altfel. îi mulţumesc şi-mi pare rău că n-am mai zăbovit.

<20060310 - Club Tralala, Bucureşti>