localhost (2)
până şi visele se pot coagula într-o sepia fără de care roşul ar putea părea un nor fără abur! d-apăi frica! frica îmi contorsionează plămânii până acolo încât aerul devine punctat, de-i pot vedea şi rigorile moleculelor, şi, astfel, îmi pierd mirarea. fără mirare devin un punct nemângâiat mai întâi de virgulă. “când totul anunţă o înfrângere, caută-ţi o poziţie avantajoasă” îmi spunea un prieten, citându-l pe Sun Tsu. incredibil, poziţia avantajoasă poate fi liniştea. iar liniştea poate însemna separare, disecţie, vivisecţie, până la urmă. şi-atunci mă alătur unui colţ de cameră şi-l las să-mi contemple singurătatea şi-i suport toate meschinăriile, toate răutaţile şi toate înţepăturile, fără de care, în final, un colţ rămâne doar un bol de sticlă, gata să cerşească atenţie oricui se nimereşte dreptunghiular prin preajmă. analiza însă poate fi ca o lamă în două dimensiuni care taie dintr-o a treia, umplându-i misterul de sânge. îmi doresc să-mi fiu propriile plăsele, să mă-nfig în mine până la capăt, să mă răsucesc în rană ca un mort în mormânt, să plâng apoi până când rana îmi va fi ori zi, ori noapte. cât de bine ştie muzica să acompanieze singurătatea! şi cât de bine ştiu oamenii să ţi-o ascundă în rame cu poze de familie…
cât de bine ştie muzica să acompanieze singurătatea!
… pai nu zicea Dinu ca: “Spaima de a fi parasit, numai muzica ti-o da cu adevarat” si mai zicea dumnealui si ceva cu Beethoven, dar am uitat eu.
care Dinu, bre? Păturică? Lipatti? Lazăr? eh eh, care?
dar “Dinu” se referea la Passacalia lui Bach.. (hm. oare cum suna asta?).. “daca as pierde-o, as ramane gol” – de unde sentimentul de parasire. :)
edit: iar despre Ludwig zicea ca “nu cunosc nimic mai detestabil in muzica decat finalul simfoniei a 5-a” :)