ajutor reţeaua limbii române
(aproape) via 3G
<20050904 - Bucureşti>
… şi ajung pe andreiard.ro :-) iată o selecţie, că tot e la modă:
algocalmin
viata la tara
cunnilingus
dictionar de politica
lucruri marete
flori frumoase
soim al patriei
rudele cangurului
mentosan
numa pizda am in cap
trepte portocalii
ce ma fac cand voi fi mare?
pisicuta zburdalnica
miss piranda
ce e viata?
dati-mi suturi in cur
fete dulci dulci
daca nu eu atunci cine
aparat de radiografii dentare
pizda frate
vreau penis
poze incredibile
pastele catolic anul asta
flori de 1 martie
… şi asta numai luna martie anu curent!
până şi visele se pot coagula într-o sepia fără de care roşul ar putea părea un nor fără abur! d-apăi frica! frica îmi contorsionează plămânii până acolo încât aerul devine punctat, de-i pot vedea şi rigorile moleculelor, şi, astfel, îmi pierd mirarea. fără mirare devin un punct nemângâiat mai întâi de virgulă. “când totul anunţă o înfrângere, caută-ţi o poziţie avantajoasă” îmi spunea un prieten, citându-l pe Sun Tsu. incredibil, poziţia avantajoasă poate fi liniştea. iar liniştea poate însemna separare, disecţie, vivisecţie, până la urmă. şi-atunci mă alătur unui colţ de cameră şi-l las să-mi contemple singurătatea şi-i suport toate meschinăriile, toate răutaţile şi toate înţepăturile, fără de care, în final, un colţ rămâne doar un bol de sticlă, gata să cerşească atenţie oricui se nimereşte dreptunghiular prin preajmă. analiza însă poate fi ca o lamă în două dimensiuni care taie dintr-o a treia, umplându-i misterul de sânge. îmi doresc să-mi fiu propriile plăsele, să mă-nfig în mine până la capăt, să mă răsucesc în rană ca un mort în mormânt, să plâng apoi până când rana îmi va fi ori zi, ori noapte. cât de bine ştie muzica să acompanieze singurătatea! şi cât de bine ştiu oamenii să ţi-o ascundă în rame cu poze de familie…
probabil că cel mai potrivit premiu, dacă tot se simte nevoia de ele, ar fi fost de “cel mai singur blogăr”, câştigător la categoria unică “cel mai singur blogăr român”. nu ştiu zău cine-ar fi fost învingător. nu-mi place ideea de concurs de bloguri. dar îmi place foarte tare să şi văd, la un moment dat, oamenii pe care-i citesc sau văd pe net. aşa că nu ştiu cum să fac, cum să propun, o astfel de petrecere fără concursuri. se poate? vă rog frumos! nu-i de-ajuns să ne vedem, să vorbim, să bem? mă rog, devin plângăcios deja…
da, m-am bucurat să vă văd, v-aş mai vedea şi-altă dată, chiar dacă o să vă scremeţi în concursuri şi-atunci. de ce dracu n-am io nevoie de competiţie nu ştiu… că e destul de falimentară poziţia… dar n-am, io am nevoie să mă mişc împreună, să nasc nuanţe, să “comunic”, cum ar veni. mi-am dat seama de o chestie tare de tot: lumea nu vorbeşte despre mine, mai degrabă tace despre mine, ceea ce cred că-i chiar fain, cu toate că uneori parcă aş vrea să ştiu că se şi vorbeşte despre mine, că sunt cumva auzit şi-n afara tăcerii mele, sau prin ea. aşa, eu o să susţin roblogfestu ăsta chit că va fi concurs sau nu, ca să-mi satisfac nevoia de plimbare printre voi. cred că dragoş, indiferent de intenţiile lui, a făcut un lucru tare fain că ne-a adunat şi a scris pe noi cine suntem altfel. îi mulţumesc şi-mi pare rău că n-am mai zăbovit.
<20060310 - Club Tralala, Bucureşti>