a privit mărul toată după-amiaza. l-a tăiat cu cuţitul în două, dar nu de tot – atât doar cât să-şi poată băga limba pofticioasă între cele două jumătaţi, apoi le-a trântit înapoi sec, cu plesnet, aşa cum mai trântise în adolescenţă uşa-n nasul primului ei iubit. a mârâit scurt. a învelit mărul în piele şi sânge şi-a gemut de plăcere. şi l-a privit aşa până în mijlocul nopţii. şi-a strecurat degetul însângerat printre buze şi a urlat. în zori, soarele ivit brusc printre frunze i-a luminat gura şi sexul cu o lumină roşie. a curs sânge, mult sânge. în amonte, o drujbă plângea. oaaaaaîîmmm, uam uam oaaaaîmm! copacii-şi scuturau crengile de lumina roşie şi se ridicau mai sus, şi mai sus, unde ea ajunsese demult, cu ochii răsuciţi în orbite. eşarfa îi atârna pe umeri şi pe frunze.