cum promiteam în episodul 12, revin cu gândurile şi mecanismele. am descoperit mai acu vreo două săptămâni ceva ce m-a făcut să-nţeleg mai bine ce-mi făcea mie bine la fumat. uite, încă mi se strânge stomacul parcă de emoţie când scriu despre asta, am senzaţia că n-o să-mi treacă niciodată. mă rog, să continuu… aveam nevoie să-mi marchez cumva ritmul! şi mă foloseam de un reper exterior – ţigara – uşor de “interiorizat”, prin fumul ei. era ca o mască a asumării propriului ritm. m-am eliberat io cumva de acea mască sufocantă, dar am deschis nişte uşi şi m-am pomenit iac-aşa-n faţa multor chestii din mine cărora trebuie cumva să le găsesc întrebuinţare :-) fără acele repere mi-a fost şi-ncă-mi este greu de tot să-mi susţin ritmul. sigur, cum v-am spus în precedentele file de jurnal înfumurat, am descoperit acel tertip cu înlocuitul fumului cu aer, dar de data asta totul se întâmplă conştient, iar conştienţa e obositoare, nu-i aşa?! trebuie parcă să-mi aduc aminte tot timpul cine sunt, să-mi scot adevărurile în oraş, la film sau teatru, la bibliotecă, să fiu civilizat şi curtenitor, să fiu corect, dar şarmant. şi e greeu! :-) da, e greu, dar uite din asta vin satisfacţiile, nu? of, nu mai am chef de analiză… mă duc să merg…