undeva se rup unghii din carne, undeva frumuseţea se înmoaie în sânge
şi aşa năclăită se piaptănă pe spate şi prin lume se poartă.
undeva din frică se fac coroniţe de premiul întâi, undeva iubirea se iartă
cum iertăm noi aici greşiţilor noştri, în piaţa publică unde lumea se strânge.
acolo să mă duci, unde toate astea sunt şi nimic nu este
să mă plimb cu capul spart şi cu palmele întoarse cu liniile către vârste,
să fiu singur şi fericit şi să-mi curgă sânge.
200703311430
 |
în momentul în care primul val de vin roşu-cărămiziu îţi loveşte ca un mini-tsunami cerul gurii eşti luat pe sus şi, până să-ţi dai bine seama de ce ţi se-ntâmplă, te trezeşti sâmbure încuiat într-o prună coaptă, dându-te cu capul de pereţii de catifea cu miros de vanilie. e întuneric beznă, n-au pus ferestre sâmburilor. se aude de departe ecoul valului. îţi mângâie tâmplele cu poveşti despre fizica cuantică. furnicăturile-ţi rămân până a doua zi dimineaţă, când primeşti musafiră în sufrageria esenţială pe însăşi mişcarea circulară prin care i-ai zburat dopul sticlei primordiale. razele de soare îţi ciugulesc voioase din palmele deschise a lene liniile dragostei, inimii şi vieţii. se ceartă ciripind luminos şi sunetul ăsta te trezeşte frumos, cu câteva fragmente de vis încă zbătându-ţi-se prin părul de pe frunte. îi acord acestui vin litera “S”, pe care o urăsc şi cu care aş vrea să mă-mpac. (care l-am băut pe 20070329, acasă) |
 |
un vin chilian, recomandat de domnul de la magazin. puternic şi subtil, un fel de Sting al vinurilor (de)gustate de mine. tare. râzi de frică. un Old Shutterhand al vinurilor roşii. ştie unde să lovească. îţi caută tâmpla, îţi şopteşte apoi un pumn viguros, dar nu înainte de a-ţi spune un banc bun. te ridici râzând după exact opt sute douăşcinci de secunde. el te aşteaptă cu spatele, discret. amintirea lui te trimite din nou la podea, în compania unui vis înalt precum Anzii privind Pacificul de Sud. când te trezeşti s-a făcut deja dimineaţă-n toiul nopţii, iar păsările nu mai ştiu pe ce limbă să piară – ciripesc sincer şi dezorganizat. ochii ţi-s mari, aşteptările asemenea. un vin punctual, delicat şi serios, dar discret şi pretenţios, cu o prezenţă uşor împiedicată şi fermecătoare, ale cărei stângăcii ridiculizează orice filosof. dac-ar fi fost pe stele, i-aş fi dat nouă nori. (care l-am băut pe 20070324, la Olanda-România) mai târziu – bree, n-am căutat înainte despre acest vin… iete ce-am găsit pe almighty Net: |
păi mă puteţi asculta din nou diseară de la 2200 la Renegade Radio. vom vorbi (cip şi cu mine) despre habar n-avem ce, aia e.
când plouă îmi place să-mi ascund buzele printre faldurile delicate de pe partea ascunsă a pălăriei unei ciuperci fără culoare, doar-doar îi voi smulge un oftat sau un zâmbet. când plouă îmi aştept mintea să se aşeze pe pereţi, să-şi trimită gândurile să deseneze dâre argintii înspre colţurile camerei şi-napoi, ca nişte plicuri mari în care să încapă chiar şi-o scrisoare nescrisă. când plouă glasul ud mi se lipeşte de ziduri şi de pernă în aşteptarea acelui oftat complice care te face să uiţi tot ce nu poţi ţine minte. când plouă saliva mi se cristalizează în zahăr, iar când înghit mă sufoc într-o durere dulce-înţepătoare şi-mi muşc buzele cu o sete pe care numai trei-patru consoane succesive o pot înţelege. când plouă te aştept de n-ai pleca şi mă-ndrept de m-aş strâmba, mă scufund de n-aş pluti şi mă scutur de-aş muri. când plouă mă gândesc la soarele de pe partea cealaltă şi mă recunosc.
