azi-noapte am avut activitate onirică. dimineață m-am trezit răvășit, dar al naibii de tonic, iar starea și imaginile de cu noapte-mi erau foarte clare și prezente, contrar obiceiului meu de a uita tot ce visez.

se făcea că-mi aveam toți centimetrii lungiți în patul din dormitor, sub care se află un parchet de bambus și, mai jos umpic, o vecină nebună. visam că visez și că sunt treaz. starea de trezie mi-era precizată brutal de telecomanda din mâna stângă, îndreptată necruțător către televizor, iar starea de visare se legitima prin incertitudinea că visez sau nu. mă gândesc că dacă-s treaz știu fără dubii că visez. mă rog… eram gol complet și neînvelit, iar cu degetele reci ale mâinii drepte îmi gâdilam fruntea, ca apoi s-o scarpin, proces însoțit de plăcerea cu care duci ceva la bun sfârșit. zăceam cumva încordat, iar sexul enorm și erect care-mi ajungea până la vreo douăzecișipatru – douăzecișiopt de centimetri de buze îmi fura focusul, astfel că tot ce simțeam dincolo de el îmi era neclar. îi simțeam pe buze umbra generată de lumina televizorului. buzele-mi erau femeia. stăteam topit într-un mine lichid și aveam siguranța că sunt întreg. un dans nebun de lumină și gânduri îmi încrețește pielea. eliberez sperma într-un jet imposibil de drept direct printre buze. manifest în același timp siguranța performanței și emoția confruntării cu noul ca și creștere, astfel că nu-mi e clar dacă tocmai am născut o poveste posibilă sau dacă voi voma sub tensiunea cuvintelor ce descriau ce tocmai se întâmplase. sperma avea gustul ideii, în starea ei pură și nemijlocită de început, de scânteie care conține deopotrivă potențialul concluziei și vocația eșecului – deci acel gust deopotrivă acrișor și greu, dar dulce și relaxant. o înghit curajos, rămânându-mi doar teama că iubita-mi care doarme alături ar fi putut înțelege ce se-ntâmplase și sentimentul inegalabil de completitudine, pe care numai înțelegerea fără cuvânt îl mai poate provoca. adorm în vis și mă trezesc în realitatea încă dominată de întunericul liniștit al locatarilor obosiți de sus, din dreapta, din stânga și de jos, împletit cu lumina radiată de televizor. am adormit apoi în real, așteptând visul numărul doi ca pe o punctuație.

o știre la protv mi-a împins mai multe lacrimi înăuntru decât am chef în stupida mea mândrie să recunosc. se vorbea – imbecil și patetic, așa cum ne-a obișnuit redacția de știri sociale – despre copiii din Valea Popii, județul Vaslui…

ochi de copil împietriți la vederea unui cal-culator. în total cinci copii, din patru clase diferite, ai căror părinți ar renunța la a-i trimite la școală dacă n-ar fi cornul și laptele de la stat. joacă încâlcitea în timpul liber. mihai e-n clasa a doua. desenează cu niște degete muncite la câmp o casă, despre care nu știe să zică dacă-i a lui. două fetițe vor să se facă maici când o să fie mari, spre mirarea reporterului, care le întreabă dacă le place să se-mbrace numa-n negru. georgiana, singura boboacă din școală, răspunde că mai e pân-atunci. petronel, fratele lui mihai, nu e la școală azi, dar e-n clasa a patra. e dus să bată răsărița. bunică-sa spune că la-nvoit de la soare, nu de la învățătoare. mihăiță ne arată că știe și el să facă ceva: să călărească. bate gâtul calului cu o nuia, în galop către camera de filmat.

privim și nu știm ce să spunem

– uite o cățică! ce grăsună e, sărăcuța!
– daa… și parcă are o tumoră la burtică…
– nu e tumoră, e o pată maronie aia de pe burtă! știi cum au unii căței pete pe pielea de pe burtă!

… este râsul. nu am nici o urmă de-ndoială, măsura tuturor lucrurilor este râsul. să râdem! râsul nu ne acoperă, nici nu ne leagă. ba ne și leagă – cutii de bere de barele de protecție. nu de nunți zic; ba și de nunți, că nunțile au ajuns niște ambalaje, care au ajuns să împacheteze alte ambalaje. ei, râsul ne umple cu începuturi cutiile de carton goale de la ultima mutare. să nu facem doar mișto, nici haz de necaz! fără hohote îmbuibate de orgolii, fără mesaj, fără cuplaj, fără claxoane și fără jaloane. să râdem doar, zic. hai noroc!

haide pe la mine să dansăm intens,
să desenăm pe perne ferestre cu condens
și s-aprindem veioza cu buzele ude,
să ne fie cald și să purtăm bermude.

haide pe la mine și ieșim apoi,
cu mințile pline de sânge șiroi,
să-i învățăm pe oameni să moară,
așa, într-o doară.
200710051850

… a vorbi despre adâncime seamănă cu o ecluză?
… atunci când marea e fără valuri ni le-a împrumutat de fapt nouă și ne privește curioasă?
… numai boala ne schimbă, moartea nu?
… uitarea este un alt fel de întoarcere?