(amestecate rău)
… tot atâtea puli și-a rupt de la gură curva aia bătrână, câte limbi aglutinante i-a tras în cur vadim lu’ attila?
… nu mărul face bine la intestine, ci numărul?
… există o culme a găleții?
… există în București un outdoor cu un citat din Memento mori-ul lui Eminescu, semnat “Domnul Isus Christos”?
… l-am visat pe GG Becali? se făcea că eram în trafic cu mașina lu’ mama și vine cârnatu’ ăsta-ntr-un monopost de Formula Unu și-mi taie fața. io mă enervez și-l claxonez. el se oprește-n fața mea, se cocoață pe eleronul ăla mare din spatele monopostului și, dintr-o poziție asemănătoare cu a celor de la sumo (numai că-n genunchi), se-apucă să-mi strige ca un descreierat fără încetare Muieee, băăă, muieeeee! Băăă, muie băăă!. badigarzii lui se dau și ei jos din mașinile lor și-mi vin la geam. io ridic geamurile (blindate), încui ușile și le râd în nas. ei îmi strigă non-stop Bă spălăcitulee! Spălăcituleee! Băă, spălăcitule! Băăă! m-am trezit râzând :-)
… unde rămăsesem?

cine dracu a zis că repetiția poate duce fie la țicneală, fie la nirvana? mă rog… salutări celor care cred, râzând în barbă, că pot (cele două) fi același lucru; dar țicneală totuna cu nirvana și nirvana totuna cu țicneală par situații al dracului de diferite, eh? aproape tot atât de diferite precum țicneală și nirvana, nu? hehe! mă rog… pentru mine rutina poate fi exact vaselina care-mi unge încheieturile, astfel încât nu mi se mai aud pașii pe pământ, ci doar pământul călcat, iar eu îmi pot vedea de (alte) gânduri liniștit.

te-am chemat pentru că degetul mare se freacă umed de podul palmei
degetul arătător se freacă umed de podul palmei degetul
mijlociu se freacă umed de podul palmei degetul
inelar se freacă umed de podul palmei degetul
mic se freacă umed de podul palmei palma
apucă aerul într-un pumn strâns iar
pumnul strânge din dinți până la sânge

de-aceea te-am chemat și de-aceea mă scufund
în neputința demi-sensului de a-și afla verticala
ești liberă să mă iubești ca pe-o jumătate de cearșaf

200809080123

plescăiai niște struguri oamenii ăia îți strigau numele
tu lăsai balconul gol și pe mine cu șlițul desfăcut
ca să am ce povesti nepoților ca să
am ce muri la bătrânețe
oricum la piciorul patului tău
mor poeții precum chibriturile

prefăceai carne în abur te frecai cu spinarea de nodul din gâtul meu
până se aprindea până inventam alfabete până reușeam să-ți spun o poveste
erai singură în fața cuvintelor erai
dezvelită și goală ca apa eu fredonam nasturi oamenii ne fluierau

acum nu mai sunt decât fluturii ne ling burțile cu limbile lor
în spirală noi ne iubim cu picioarele

200809031258