tempo
plescăiai niște struguri oamenii ăia îți strigau numele
tu lăsai balconul gol și pe mine cu șlițul desfăcut
ca să am ce povesti nepoților ca să
am ce muri la bătrânețe
oricum la piciorul patului tău
mor poeții precum chibriturile
prefăceai carne în abur te frecai cu spinarea de nodul din gâtul meu
până se aprindea până inventam alfabete până reușeam să-ți spun o poveste
erai singură în fața cuvintelor erai
dezvelită și goală ca apa eu fredonam nasturi oamenii ne fluierau
acum nu mai sunt decât fluturii ne ling burțile cu limbile lor
în spirală noi ne iubim cu picioarele
200809031258
Comments Off on tempo
