… la 6 ore de viață.

recunosc că nu-s întotdeauna la curent cu toate lansările de vin, măcar din România. habar nu am când a apărut prima data Shiraz (Syrah)-ul pe la noi, însă primul meu shiraz românesc a fost cel de Recaș. și-am fost impresionat. a fost ca atunci când deschizi un cufăr din lemn tânăr de stejar — surpriza a fost proaspătă și răcoroasă, dar serioasă, completă și robustă, descoperind alura verticală a intimităților mature ale unui tânăr jucăuș și prezent. salut pe această cale și implicarea responsabilă a Cramelor Recaș în susținerea copiilor cu probleme de sănătate, dar cu atâtea lucruri de povestit, în cazul acesta prin desenul de pe eticheta sticlei. chapeau!

e greu de dus traficul în București. având în vedere că mă număr printre cei frustrați, mi-e cu atât mai greu să privesc treaba asta cu ochi obiectivi. dar nici nu am în intenție asta :-)

acum câteva zile am avut revelația definitorie pentru condusul în București: pe străzi, la volan, ești doar un obstacol pentru ceilalți șoferi. cine și-ar putea asuma o astfel de postură? și-atunci ce facem? ne luptăm, ne afirmăm, ne impunem! cine ești tu, nene, să-mi spui mie că te incomodez?! ce, io nu contez? să te pună dracu’ să greșești ceva în trafic! dac-o faci ești pierdut, totul ți se va imputa ție — infrastructura deficitară, lipsa parcărilor, nervii și nesimțirea celorlalți șoferi. și-atunci ai grijă să îți aperi imaginea, integritatea ei. și cum cea mai bună apărare este atacul, nu-i așa, atunci depășești toți ‘andicapații din trafic, claxonezi toți așa-zișii șoferi, tomberoanele dracului, să se dea dracului la o parte, să te respecte cum se cuvine, să-ți respecte ritmul și vrerea!

vă provoc, băi șoferi, să traduceți în cuvinte,cu glas tare, la adăpostul singurătății la volan, fiecare claxon pe care-l dați, fiecare manevră bruscă înspre un coparticipant la trafic. să vedem ce iese și mai ales cum te simți. sunt irecuperabil, tot sper că undeva adânc o frântură de conștiință ne poate opri în nebunia asta. sănătate vă doresc! mintală, în primul rând.

azi dimineață, în drum spre Lavanderia, trec pe lângă un birt-bombă, din ăla cu mese sub formă de ciuperci afară, ca să țină bețivii conectați la cotidianul pasager. numai una dintre mese avea bețiv, dar acesta nu era unul obișnuit, nu nu; bețivul nostru are un simț al reprezentării aparte. cum mi-am dat seama? păi după cum striga după niște cucoane Beei, uite-atâta o am!, lăsându-se ușor din genunchi și ducându-și palma stângă streașină sub umărul opus, cu brațul drept întins în jos și palma în sus, către cer. semi-genuflexiunea aceea conținea cumva toată povestea lui de adorm ademenit trecătoarele. acel gest dă măsura reală a trăirilor acelui bărbat. vocea-i era mai răgușită decât un diesel interbelic. ochii speriați și fața ridată îi dădeau în jur de cincizeci de ani, cu marja de eroare specifică alcoolicilor. când am trecut prin dreptul lui s-a dat la o parte cu respect, iar eu, drept răspuns, mi-am înclinat ușor capul. nu-mi e dat în fiecare zi să întâlnesc un bărbat care o are până acolo.

<20081001 – Parcul Tineretului, București>

<20081001 – Parcul Tineretului, București>