atenție că-n postul ăsta se folosesc cuvinte grele! ești sensibil? nu citi!

m-am gândit și io, ca omul, să plec din țară. gânditul ăsta a fost așaa, teoretic până astăzi, niciodată nu am ajuns să și fac ceva în direcția asta. acum însă zău că-mi vine să studiez mai serios problema. sunt trist, neputincios și revoltat și combinația asta nu aduce nimic bun! noroc cu toma, că numai așa îmi mai revin din stările astea. dar ce s-a întâmplat:

joia trecută, undeva lângă sfântu gheorghe, un bărbat a căzut de pe cal și și-a fracturat vertebra a 3-a cervicală. a paralizat de la gât în jos. a ajuns la spital în brașov și îi certa pe cei care l-au dus: ce-ați făcut măi cu mâinile și picioarele mele?! când a ajuns la spital în bucurești nu mai putea vorbi. l-au întubat pentru că nu mai putea nici respira singur. bărbatul acesta era un unchi mai îndepărtat de-al meu, pe care probabil l-am văzut odată, în copilărie. ai lui au sunat-o pe maică-mea disperați că nu știu nimic de el, în afară de numele spitalului la care a fost adus în bucurești. cei de la spital care le-au răspuns la telefon au refuzat să le dea prea multe informații. s-a dus maică-mea până acolo. l-a găsit plângând, la reanimare. au venit toți ai lui pe la el, pe rând. la reanimare nu se poate intra în vizită decât jumătate de oră la prânz și jumătate seara. a rămas că vine fata lui cea mare să stea la ai mei și să îl vadă atât de des cât e voie. doctorii au spus că, dacă își reia funcția respiratorie, numai atunci pot vorbi despre operație, dar că ei nu văd prea multe șanse.

astăzi pe la 11 și jumătate maică-mea sună la spital să vadă cum se mai simte, dacă mai are nevoie de ceva, din astea. i-a răspuns un nene care i-a spus aa, domnu acela a murit aseară pe la unșpe! cum adică a murit?! da, a murit aseară. păi și de ce nu ne-a chemat nimeni?! de ce nu ne-a sunat nimeni?! era singur când s-a-ntâmplat? i-a ținut cineva o lumânare? a făcut cineva ceva pentru sufletul ăla?… întreba maică-mea înnebunită. ne pare rău, da’ vine cineva să-l ridice până la unu jumate, da? că noi închidem și mai deschidem luni dimineață! vine ca un ciocan răspunsul dobitocului.

astea, dragi români, au cam fost faptele. pe sigla spitalului scrie NIHIL SINE DEO. v-aș lăsa fără dumnezeu de-aș putea, îngroșa-vi-s-ar sângele-n voi de monștri ce sunteți! băi români, de ce-i răbdăm p-ăștia “să aibă grijă de noi” prin spitale?! le mai dăm și șpăgi, și osanale! pumni în gură, aia le trebe! aproape nicăieri în spitalele și policlinicile din căcatul ăsta de țară nu ești tratat ca om, ci doar ca o bucată de carne. când dana s-a operat la ochi și-a cerut înainte materiale despre ce urma să i se întâmple se uitau dobitoacele alea la ea ca la extratereștri! ba chiar doctorul a luat-o ca pe-o semi-ofensă, el n-are timp de prostii, plus că enucleații nu-s decât câteva pe lună.

știu, la protv (și nu numai) văd zilnic nenorociri de-astea. dar ăia sunt niște cretini care s-au transformat în agregatori de mizerii, de absurdități și de nenorociri… io sunt un om, care scrie pe situl personal despre ce-a pățit unchiul lui, care plânge și care urlă! pe bune, sunt blocat, consternat și speriat! de ce dracului nu se pot gândi și la oameni?! și nu e vorba numai despre spitale și medici. relația furnizor-client e la fel. nu mai am chef să continui voma asta… îi blestem pe toți neoamenii la neputință! să-i ia dracu! m-am săturat de toți cei care susțin sistemul ăsta, fie activ fie pasiv! strivi-i-ar cerul, viermii naibii! :-(