omul este o ființă polară. omul moare pentru că s-a născut și se naște pentru că a murit. omul e tentat să-și trăiască cu predilecție unul dintre poluri, cel mai comod de viețuit. dar omul nu va fi Unul decât dacă reunește în conștiența sa ambele poluri și le trăiește.

una dintre modalitățile prin care cred că fac asta este ritualul scărpinatului. în special înainte să adorm și imediat după ce mă trezesc mă gâdil ușor cu degetele pe frunte, piept sau abdomen, iar când apare mâncărimea mă scarpin cu unghiile acelorași degete, proces din care rezultă plăcere – plăcerea de a fi Unul. mâncărimea este expresia asumată la nivel corporal a polului pasiv, a pacientului, iar scărpinatul cea a polului activ, agresiv, a doctorului. nici mâncărimea și nici scărpinatul, de unele singure, nu duc la plăcere: mâncărimea nescărpinată duce la neputință, iar scărpinatul neprovocat la durere.

oamenii care nu se gâdilă, de exemplu, refuză să-și trăiască polul pasiv, sunt activi până la epuizare și au probabil dificultăți în a adormi. cei care nu suportă să fie gâdilați caută să-și reprime agresivitatea care decurge în mod firesc din mâncărime.

mâncărimea poate apărea și ‘din senin’, semn că în acel om, inconștient, unul dintre poli are nevoie de a se manifesta în conștiență.