prietenii vinului: Chianti (mai de soi)
da da, aseară iar am mers la Ginger și ne-am făcut de cap. Chianti zic. cu vișine, calcar de faleză, migdale, praf, violete și păreri împărțite și-nmulțite.
<20100602 – restaurant Ginger, București>
da da, aseară iar am mers la Ginger și ne-am făcut de cap. Chianti zic. cu vișine, calcar de faleză, migdale, praf, violete și păreri împărțite și-nmulțite.
<20100602 – restaurant Ginger, București>
aseară am degustat brunello di montalcino. patru sticle. bun vin.
<20100520 – Restaurant “Ginger”, București>
acu două seri, tot la Ginger, s-a-ntâmplat ceva foarte fain :-) am făcut cupaje de vin! și-am mâncat bun, binențeles :-)
invitați de Rareș Marinescu de la Domeniile Dealu Mare Urlați, prin Cezar Ioan de la Vinul.ro, ne-am adunat grupul vesel extins și ne-am jucat cu unitățile de măsură și vinul :-) am avut de combinat albe (sauvignon blanc 2009, fetească albă 2008 și muscat ottonel 2008) și roșii (merlot 2008, cabernet sauvignon 2008 și fetească neagră 2007), apoi am notat fiecare rețeta preferată, în procente sau părți :-) s-au pus toate rețetele-n sticle, s-au degustat incognito și s-au notat. și… surpriză! cea mai mare notă albă a fost a mea (urmat de Alin pe doi și Răzvan pe trei)! asta pentru un cupaj de fetească albă 70%, muscat ottonel 20% și sauvignon blanc 10%. la roșii m-am descurcat onorabil, cu a treia notă (devansat fiind de Răzvan pe unu și Rareș pe doi) pentru un cupaj cabernet sauvignon 50%, fetească neagră 40% și merlot 10%. cupajele câștigătoare se adresează pieței HoReCa.
distracție maximă, interesație pe măsură :-) mai vreau! iete și câteva poze:
<20100427 – Ginger, București>
săptămâna trecută m-am reînâlnit c-o veche dragoste :-) Refošk (refosco) de la Santomas, Slovenia, adus spre degustare grupului vesel adunat la Ginger chiar de către cel care-l face, Ludvik Glavina. și n-a venit singur refoškul, ci-ntr-o formulă de șase: Santomas Malvazija 2008, cu aciditatea ei exemplară, Santomas Cabernet Sauvignon 2008, fructuos dar sobru, cupajul Santomas Mezzo Forte 2006, cu cafea și fructe roșii, Santomas Refošk Antonius Sergaše 2004, vin de impact, elegant și sobru, cu incredibile atingeri subtile de flori de primăvară, Santomas Cabernet Sauvignon Antonius 2006, cu fruct negru, eucalipt și lemn dulce, corpolent și echilibrat. a urmat Santomas Grande Cuvée Certeze 2004, puțin prea fin după gama Antonius :-)
concluzia? te salut, Refošk, pe curând! ;-)
aseară ne-am întâlnit ultima dată pe anul ăsta, cu tema chateau-uri. a fost o seară plină, cu cinci vinuri bune și bucate faine, ca de-obicei la Ginger. mai jos sunt notele mele de degustare:
2001 Chateau de Lamarque, Haut-Médoc – 13% alc.
cea mai frumoasă rotire dintre toate cele cinci vinuri degustate. culoare roșu și negru. vinul cucerește cu un nas superb de zmeură și mure, îmbrăcate elegant și discret în lemn vanilat și cafea. în gură înflorește într-o sărbătoare care încălzește sufletul, cu o structură foarte stabilă și elegantă. vinul este un superlativ de la care, totuși, aș fi cerut mai mult la capitolul personalitate, unicitate, fără a fi nicidecum vorba de un vin plictisitor.
2004 Chateau La Tour de Mons, Margaux – 13.5% alc.
un vin de un roșu tânăr și elegant, cu claritate și limpezime încântătoare. nasul surprinde plăcut cu note de lemn dulce (liquorice), vanilie discretă și, după o vreme, cafea. gustul este intrigant, complex dar foarte subtil, cu un palat de roșie coaptă și post-gust de piper negru. un vin extrem de interesant, pe care l-aș mai încerca peste câțiva ani din nou.
2002 Chateau Fonbadet, Paulliac – 12.5% alc.
un vin de un roșu abisal, plăcut și serios. nas de prune brumate, vag afumate parcă, și un uimitor plus de petale cărnoase de trandafir roșu închis. al doilea nas m-a transportat instantaneu în copilărie, amintindu-mi de mirosul mâinilor bunicii mele mângâindu-mă între două reprize de bucătăreală. subiectiv, dar unul dintre cele mai interesante nasuri de aseară! atacul e promițător, înalt, cu fructe roșii de pădure, prune, ceva cafea și un surprinzător iz de dovlecel, dar continuă cu un palat ciudat și nehotărât, mai apoi cu un final destul de ambiguu. post-gustul este ușor iute, ca de cuișoare.
2002 Chateau des Jacobins, Pomerol – 13% alc.
roșu transparent, clar, cu o corpolență încântătoare. nas dominat de fructe de pădure, cu plusuri de struguri și roșii uscate. atac dulceag, foarte bine echilibrat, inofensiv, politicos. gust fin, dar nu neapărat complex. un vin bun, corect, dar parcă ușurel, fără personalitate, cam… tralala :-)
2003 Chateau Monestier La Tour, Bergerac – 13.5% alc.
vin c-o rotire tinerească dar cu o culoare cărămizie, potrivită vârstei, și cu o corpolență medie. nas fructat plus piele tăbăcită, cu o evoluție interesantă în pahar. în gură vorbește despre cacao și smochine coapte, ușor dulceag, cu tanini bine reprezentați, de unde o astringență pe măsură.