da da, a apărut şi tusea. şi s-a amplificat foarte tare pofta de fumat. am o poftă dementă să respir fum de tutun! asta e o poftă sănătoasă deja, nu mai e, parcă, o nevoie. hehe, de câte tertipuri suntem în stare, pe dinăuntru! minciuna se exersează şi perfecţionează în primul rând în dialog cu sinele, clar. ăştia suntem.

insomnia persistă însă. chiar dacă adorm la un moment dat, mă trezesc foarte des din somn. asta e o chestie obositoare… încă există şi durerile în piept, deşi senzaţia de sufocare s-a mai diminuat.

de n-ar fi pofta asta ucigătoare! :-) sunt radu, am 31 de ani şi-s prea prost să-nţeleg unele lucruri. n-am mai fumat de vreo 86 de ore (a devenit chinuială mare să calculez orele, de data viitoare bag zile :))

s-a dormit în noaptea asta, deşi m-am trezit des şi destul de agitat. aseară încă simţeam presiunea puternică pe piept, ca o emoţie ascuţită şi de necontrolat. în mod sigur e mai nasol lăsatu de fumat seara şi noaptea. da da, e ca la gripă :)) mă rog, azi dimineaţă observ c-a mai scăzut acea presiune, parcă uşor-uşor respiraţia capătă profunzime. dac-ar fi să estimez, aş zice că respiraţia mea când m-am lăsat de fumat era undeva la maxim 50% din adâncimea de care mi-o ştiu în stare. sunt aproape convins că orice fumător trăieşte o astfel de superficializare a respiraţiei, numai că ea nu vine brusc, ci se insinuează în timp şi ne lasă să ne obişnuimmm…

lucru ciudat: încă nu tuşesc. tusea cu expectoraţii ar fi un alt semn că plămânii mei au început munca de curăţenie. :-?

salut din nou, sunt radu şi asta-mi ocupă tot timpul™ :)) n-am mai fumat de vreo 58 de ore.

mi-a revenit senzaţia de sufocare şi ceva din nervozitate. se pare că până nu se relaxează bronhiile nu trece senzaţia. tot ce pot face este să le arăt plămânilor mei că este aer din belşug şi că pot înghiţi cât vor. trag adânc aerul în piept, sunt cât pot de conştient de mişcarea asta. tre să rămân lucid!

salut, sunt radu şi-s dependent de ţigări. n-am mai fumat de vreo 38 de ore jumate.

cumva am trecut cu bine peste noaptea asta. nu în semnsul că am dormit, nuu. atâta doar că n-am fumat. deja respiraţia parcă mi s-a mai uşurat o ţâră, dar au rămas stressul şi o mare parte din incapacitatea de concentrare. am pachetul aici pe birou, din când în când îmi scapă privirile către el… my preciousssss! it was taken from usssss! ce să-i fac, sunt genul ăla de om care tre să aibă alegerile libere, io tre să pot renunţa la fumat cu ţigările pe masă, altfel mă simt obligat cumva şi-o iau razna.

mai e un semn încurajator: mi-e foame! sar în adidaşi şi mă duc până jos să vedem ce-mi face cu ochiul prin rafturi.

neaţa, sunt radu şi mă doare. n-am mai fumat de vreo 33 de ore jumate.

tocmai am trecut prin următoarea fază: tot caut motive şi explicaţii pentru care aş putea fuma măcar o ţigară! unul dintre ele a fost ăsta: se făcea că mă gândeam serios că n-o să mă creadă nimeni că trec prin ce zic aicea… şi mă enervam foarte tare. şi mă gândeam aşa: poate ar fi util să fumez o ţigară, să vadă lumea cât de greu e, că nu te poţi lăsa deodată, fie ea şi-a N-şpea oară! e, uite că n-am căzut nici în capcana asta! cum spuneam, totul stă în respiraţie! contrar a ceea ce-mi vine, sunt hotărât să respir aer! şi să-mi las blocajele în urmă! blocaje, da! pur şi simplu îmi vine să nu mai respir! dar nu mă las! go, planet, go! fuckin save the fuckin world, you bastard! ‘t’s your world! :))

bună seara, sunt radu şi sunt al dracului de dependent! n-am mai fumat de vreo 21 de ore jumate.

bă lume, fii atentă aicea la mine că nu mai pooot! m-am hotărât să fac naibii ceva util cu chinul meu personal derivat din lăsarea de fumat şi iete că-l pun aicea, na! mai întâi puţină istorie(cum zicea cineva):

am fumat prima ţigară puţin înainte de revoluţie, pe la 14 ani. a fost un Kent d-ăla lungu, ţin minte şi-acuma. a venit pentru că mi se părea imprudent să refuz o ţigară de la prieteni, ar fi putut crede că-s fricos sau ceva de genul ăsta. şi ăsta era ultimul lucru de care aveam nevoie! eh, am tras în piept din prima. problema principală, de la care a plecat tot delirul ăsta, este că MI-A PLĂCUT! n-am tuşit deloc, n-am ameţit, nu m-a durut capu, n-am avut nici pe dracu! dar, mai înainte de toate, MI-A PLĂCUT! futu-mi plăcerea să-mi fut!

mă rog, am început să fumez regulat prin clasa a 10-a. îmi plăcea de muream! fumam singur de rupeam… nu mai era vorba deloc de statut social sau alte căcaturi de-astea, pur şi simplu fumam de plăcere. într-a 11-a m-am lăsat prima dată, foarte uşor şi natural, fără pic de efort sau părere de rău. motivul: iubită-mea mi-a zis că-s naşpa, că put! domne, ce să zic, m-am lăsat. 6 luni, cât am stat cu fata. în fix ziua în care ne-am despărţit… pac ţigara! uşor, natural, fără efort sau, nu-i aşa, părere de rău. a fost Camel, ţin minte şi-acuma. mi-a plăcut extraordinar, îmi fusese de fapt dor cică.

a urmat o vreme scurtă în care am fumat foarte mult, spre 3 pachete pe zi, până într-o dimineaţă când s-a-ntâmplat următoarea fază de-a dreptul haioasă: tocmai venisem de la o petrecere, stăteam în pat şi recapitulam calm şi fericit cât de tare am dat din cap şi de data asta! era ora 7 şi ceva, era deja lumină afară şi-n cameră. nu mai fumasem de vreo oră şi ceva. da?! şi-atunci ce era cu fumul pe care încă-l scoteam din mine?! jesus christ, m-am speriat nasol de tot şi mi-am zis că e cazul să nu mai trec de 15 (absolut aleator!) ţigări pe zi, orice ar fi!

zis şi făcut… a urmat o perioadă de linişte şi Lucky Strike, mai întâi fără filtru, apoi cu.

până acum câţiva ani, când am început să obosesc aiurea-n tramvai. din senin. sau din înnorat, de fapt. vagi probleme cu hiper-aciditatea, rezistenţă scurtă la sex, de-astea… hopa, îmi zic! ceva nu e bine. tre să mă las. bă nene, şi m-am lăsat! uşor, natural, fără nici un efort semnificativ sau părere de rău! după vreo 13-14 ani de fumat! futu-i! cum naiba a fost posibil?!

m-am reapucat după vreun an şi ceva. din cauză de vin roşu şi din plăcerea de a comunica cu oameni care nu mă judecă. nu ştiu, venea aşa de natural că n-avea nici un rost să m-ascund. a fost foarte bine! mi-a mers direct la suflet. ar trebui să se cheme că tragi în suflet, nu-n piept, da mă rog…

după juma de an mă lăsam din nou, din aceleaşi motive ca data precedentă: rezistenţă fizică muci, hiper-aciditate, parcă şi nesomn umpic… a durat câteva luni, m-am reapucat.

ştiu, sunt idiot! nu tre să-mi spuneţi voi. acu încerc să mă las din nou, că a ajuns să-mi fie greaţă aproape de fiecare dată când simt fumul în plămâni sau stomac. dar, în afară de răul fizic, de ne-contestat dealtfel, mai este ceva: pur şi simplu mă urăsc că nu reuşesc să fac cu propria-mi persoană ce vreau! adică chestia cu fumatul m-a prins atât de tare încât deja am manifestări dubioase, gen transpiraţie excesivă şi puturoasă, ameţeli după câteva ore de nefumat, nelinişte până la panică dacă se prelungeşte abstinenţa, frisoane bestiale, imposibilitatea de a mă concentra la orice, etc. jesus christ! sevraj adevărat! cât de dobitoc tre să fii să ajungi să pierzi în halul ăsta contactul cu tine însuţi?! futu-m-aş în cap să mă fut de prost! dar ajunge! până azi! hehe, daa! azi o să fac nefăcutul! azi mă las de fumat! da da, vedeţi voi! heheh… bou’ naibii! daaa, de azi nu mai fumez… clar! hehe…

mă duc să fac duş iar. al treilea pe ziua de azi. put, pur şi simplu. bună seara, sunt radu şi-s dependent ca un cur! n-am mai fumat de vreo 18 ore.

puţin mai târziu: nuu, nu s-a terminat! dimpotrivă, chinul continuă! :-)
bă, m-am prins de-o chestie: când te laşi de fumat, totul depinde de respiraţie! clar! bă, nu râde! nu râde că-s pe bune! totul, dar totul, ţine de respiraţie! :))