de unde vine sărutul? din iubire cred c-ar fi răspunsul general acceptat, și cred c-ar fi cel corect, dar poate nu cel mai complet. încerc să-l dezvolt mai jos, fără nicio pretenție savantă.

aș începe cronologic, cu cea mai veche meserie din lume, hihi! după cum ne povestește “Pretty Woman“, curvele nu sărută pe gură. păi când am văzut io filmu’ ăsta, pe la 16 ani, n-avusesem experiențe sexuale care să implice o altă persoană înafară de mine. deci nu știam exact care-i treaba cu prostituția. dar de sărutat sărutasem. un singur lucru din filmul ăla mi-a ridicat întrebări: faptul că nu e “permis” unei curve să sărute pe gură clientu’. regulă destul de simplă, ușor de respectat am zice la rece. eh, dar tentația e mare. da’ de ce? păi pentru că reciprocitatea sărutului franțuzesc pune semnul egal între furnizor și beneficiar, ceea ce subminează însăși meseria practicată și face ca prostituata să se îndrăgostească negreșit de client. ca și cum n-ar avea încotro. și poate că nici nu are…

buun, pe-asta am elucidat-o. mai departe… de ce se duc unii bărbați la curve, iar mulți alții visează s-o facă? nu știu dac-ați auzit vreodată explicația “că cu gura aia îl pupă p-ăla micu“, dată de un bărbat când e-ntrebat de ce nu acceptă ideea de felație în interiorul căsniciei. io da, de mai multe ori. aha, deci pe de o parte acel bărbat nu-și poate asuma ca lumea dorința de a da muie, cum ar veni, iar pe de altă parte cred că e vorba despre încercarea mamelor de a controla sexualitatea fiicelor lor prin catalogări de genul “e scârbos“, atunci când vorbesc (dacă!) despre felație în momentele de educație sexuală acordate fetelor. deci bărbatul rămâne cu vinovăția de a-și fi înșelat nevasta, iar femeia cu mulțumirea că nu și-a dezamăgit mama-model. foarte tare, win-win situation! de ce e “win” și-n cazul lui? pentru că vinovăția despre care vorbeam se constituie ca sursă pentru nevoia lui de a demonstra socialului nemilos că el prețuiește familia ca nucleu al societății și că, uite, sunt încă împreună de-atâta și-atâta timp.

eh, gata cu porcoșeniile! să trecem la lucruri mai adânci, zic. așadar, de unde vine plăcerea din a săruta? păi care credeți c-a fost prima plăcere de pe lumea asta? se îndoiește cineva asupra răspunsului “a mânca“? o simplă privire evoluționistă asupra regnului animal și gata concluzia: nimeni. cu ce mănâncă omul, și nu numai? eeexact, cu gura. eh, v-ați prins? hehe… buun, deci sărutatul oferă plăcere pentru că se aseamănă foarte tare cu mâncatul. ce sunt atunci canibalii? niște oameni care-și iubesc aproapele! da, dar la un nivel greșit! (aici parafrazez o carte despre care încă nu vă povestesc) scandalos, nu? și totuși…

mă-ntorc acum la mine și experiența personală. io-mi iubesc copilul, și-s convins că nu-s singurul. există momente în care l-aș mânca de drag ce-mi e! strâng din dinți însă și-l pup pe picioruțe, pe burtică, pe degețele. “nu știu ce-mi vine să-i fac de drag ce-mi e!“. “papă tata (mama) obrăjorii lui de copil frumos!“. sigur ați auzit exlamații de genul ăsta, dar nu v-ați întrebat niciodată de unde vin.

v-ați sărutat pasional iubitul sau iubita, sunt sigur. ba chiar v-a venit să le umpleți toată suprafața corpului cu salivă, atât de pasionali sunteți! asta vine de și mai departe, din negura evoluției, de la strămoșii comuni ai noștri și ai plantelor carnivore, care-și digeră hrana în afara corpului lor. hehe…

oamenii-s niște frankenștaini! am fost nevoiți să potrivim sentimente pe niște corpuri din carne. mi se pare evident că sentimentele și corpul nu ne-au venit din aceeași sursă. dar importante în tot delirul ăsta sunt sinceritatea și convingerea nevinovată că cele două pot fi una :-) dinspre ei înșiși, oamenii sunt frumoși. eu unul vă iubesc (aproape) pe toți! muah, muah, muah!

azi-noapte am avut activitate onirică. dimineață m-am trezit răvășit, dar al naibii de tonic, iar starea și imaginile de cu noapte-mi erau foarte clare și prezente, contrar obiceiului meu de a uita tot ce visez.

se făcea că-mi aveam toți centimetrii lungiți în patul din dormitor, sub care se află un parchet de bambus și, mai jos umpic, o vecină nebună. visam că visez și că sunt treaz. starea de trezie mi-era precizată brutal de telecomanda din mâna stângă, îndreptată necruțător către televizor, iar starea de visare se legitima prin incertitudinea că visez sau nu. mă gândesc că dacă-s treaz știu fără dubii că visez. mă rog… eram gol complet și neînvelit, iar cu degetele reci ale mâinii drepte îmi gâdilam fruntea, ca apoi s-o scarpin, proces însoțit de plăcerea cu care duci ceva la bun sfârșit. zăceam cumva încordat, iar sexul enorm și erect care-mi ajungea până la vreo douăzecișipatru – douăzecișiopt de centimetri de buze îmi fura focusul, astfel că tot ce simțeam dincolo de el îmi era neclar. îi simțeam pe buze umbra generată de lumina televizorului. buzele-mi erau femeia. stăteam topit într-un mine lichid și aveam siguranța că sunt întreg. un dans nebun de lumină și gânduri îmi încrețește pielea. eliberez sperma într-un jet imposibil de drept direct printre buze. manifest în același timp siguranța performanței și emoția confruntării cu noul ca și creștere, astfel că nu-mi e clar dacă tocmai am născut o poveste posibilă sau dacă voi voma sub tensiunea cuvintelor ce descriau ce tocmai se întâmplase. sperma avea gustul ideii, în starea ei pură și nemijlocită de început, de scânteie care conține deopotrivă potențialul concluziei și vocația eșecului – deci acel gust deopotrivă acrișor și greu, dar dulce și relaxant. o înghit curajos, rămânându-mi doar teama că iubita-mi care doarme alături ar fi putut înțelege ce se-ntâmplase și sentimentul inegalabil de completitudine, pe care numai înțelegerea fără cuvânt îl mai poate provoca. adorm în vis și mă trezesc în realitatea încă dominată de întunericul liniștit al locatarilor obosiți de sus, din dreapta, din stânga și de jos, împletit cu lumina radiată de televizor. am adormit apoi în real, așteptând visul numărul doi ca pe o punctuație.