cam așa arăta o etichetă pentru casetele trase la Concord’90 de pe CD-uri originale :-) asta e făcută pe la începutul lui 1991 și nu e foarte reprezentativă, preferam Metallica la vremea aia :-) la Concord’90, într-un gang de pe Bd. Unirii, aproape de Casa Popo’ului, te duceai cu caseta goală d-acasă (sau luai de la ei) și le spuneai ce melodii să-ți tragă de pe CD-uri. aveau o grămadă! dup-o zi două veneai să-ți iei caseta și să scrii pe etichetă numele melodiilor, pe-acolo prin magazin, pe unde-apucai. pe mine mă interesau metalele, iar astea abundau, zău! era ca-n Rai… dacă pot spune așa, având în vedere titlurile melodiilor și trupelor :-) Concord’90 era o instituție respectabilă, una dintre foarte puținele surse de muzici pentru noi. veneam de la Lazăr pâș-pâș, comandam caseta, apoi eșuam în librăria Luceafărul, în vecini. faine vremuri, le datorez mult din ceea ce sunt acum :-)

oof, subiectul ce ne facem cu câinii vagabonzi revine și îmi provoacă din nou nervi, scârbă și un reflex mizantropic binecunoscut.

din când în când, după vreun studiu cacalitativ comandat de guvern sau după vreo întâmplare nefericită linsă bălos de presă ca pe-o acadea de căcat, mai știi, se găsește câte un iresponsabil care să propună omorârea câinilor fără stăpân. pe toți. nu văd nicio diferență între cei care urăsc țiganii (că-s hoți), sau evreii (că-s cumva), sau negrii (că-s proști), sau pisicile (că-s prefăcute) și ăștia. iresponsabili toți, în mod identic. niște triști care mă țin în loc. să vezi de ce:

mie mi-e frică de câini. nu dintotdeauna și nu prea se vede dinafară. am fost mușcat de-un câine acum vreo 16 ani. anti-tetanos, injecții, rapeluri, tot tacâmul. de-atunci mi-e frică. lucrez de-atunci cu frica de câini, pentru că-i a mea. în bucurești, câinii vagabonzi sunt o problemă, fără îndoială. nu-i ok să mă muște de pedale când merg cu bicicleta, să nu pot merge pe jos noapte prin oraș, să-mi fie frică câteodată pentru copilul meu sau pentru mine. clar pân-aici? da, problema există și e gravă! dar:

dacă se apela la această sterilizare de la început, după ’89, acum nu mai aveam câini pe străzi. ciudat însă, puțini dintre isteții care caută acum contul bancar pentru donații întru “eutanasierea” cățeilor sau doar susțin cauza prefectului aflat-în-treabă, puțini ziceam sunt cei care au făcut la fel de mult scandal referitor la banii grei pe care i-au tocat cei ce s-au perindat pe la putere, bani dați de europa pentru programul de sterilizare. dacă BB avea cu 30 de ani mai puțin când a venit să-i bată obrazul lui băse probabil că multora li s-ar fi sculat umanismul și i s-ar fi alăturat, poate chiar însuși băse! din păcate pentru amicii blănoși, n-a fost așa.

câinii nu-s pe străzi datorită întâmplării, ci datorită nouă, oamenilor din orașe (și nu numai), care i-am lăsat acolo. mie mi se pare limpede că toți cei care locuim acum în bucurești ar trebui să ne asumăm responsabilitatea pentru problema asta. și să ne îngrijim așa cum se cuvine de problemă, nu prin crimă lașă (să se ocupe guvernul, să facă primăria, să-i omoare hinghierii, să-i ducă de-aici, să-i ia dracu). dacă avem grijă, putem asigura viitorul copiilor noștri fără imaginea deprimantă a câinilor jerpeliți, bolnavi și agresivi la tot pasul! dar nu! pentru mulți tâmpiți e mai comod să pună botul la propunerile prefectului-puță. dintr-un anume punct de vedere limitat, tuturor ne-ar fi mai comod! puțini însă se pare că văd mai departe de ei înșiși, iar asta nu se-ntâmplă doar vis-a-vis de cățeii de pe stradă. ăștia nu-și dau însă seama că-și încarcă karma cu căcat, iar căcatul consimțit e cea mai grea chestie de dus cu spinarea sufletului.

așadar, există o problemă, iar, pentru mine, nu există decât o singură soluție. sigur, e cea care durează cel mai mult, dar noi suntem cei responsabili pentru asta, noi și cei dinaintea noastră care am lăsat să se ajungă aici, culmea, din aceeași comoditate personală! promit să mă străduiesc să nu vă urăsc pe voi, cei din categoria nu-mi place de ei, să-i omoare! dimpotrivă, să vă iubesc și să mă rog să vă vină naibii mintea la cap – cei care gândesc așa pe subiectul ăsta gândesc la fel și-n alte contexte, nici nu vreau să mă mai gândesc în care. uf, încerc să vă iubesc și să vă iert, inconștienților, iresponsabililor, vai-de-capu-voștrilor! e greu, dar nu imposibil! :-) vă implor, găsiți drumul înapoi către ceea ce vă face oameni!

am scris aceste rânduri din efortul de a-mi structura gândurile și de a atrage atenția celor care, dintr-un motiv sau altul, n-au văzut până acum măcar o parte din cele spuse aici. nu mă interesează dialogul pe această temă, cu atât mai puțin cel în contradictoriu, de aceea am să închid comentariile.

<20100501 – Băneasa>

<20100501 – București>

acu două seri, tot la Ginger, s-a-ntâmplat ceva foarte fain :-) am făcut cupaje de vin! și-am mâncat bun, binențeles :-)

invitați de Rareș Marinescu de la Domeniile Dealu Mare Urlați, prin Cezar Ioan de la Vinul.ro, ne-am adunat grupul vesel extins și ne-am jucat cu unitățile de măsură și vinul :-) am avut de combinat albe (sauvignon blanc 2009, fetească albă 2008 și muscat ottonel 2008) și roșii (merlot 2008, cabernet sauvignon 2008 și fetească neagră 2007), apoi am notat fiecare rețeta preferată, în procente sau părți :-) s-au pus toate rețetele-n sticle, s-au degustat incognito și s-au notat. și… surpriză! cea mai mare notă albă a fost a mea (urmat de Alin pe doi și Răzvan pe trei)! asta pentru un cupaj de fetească albă 70%, muscat ottonel 20% și sauvignon blanc 10%. la roșii m-am descurcat onorabil, cu a treia notă (devansat fiind de Răzvan pe unu și Rareș pe doi) pentru un cupaj cabernet sauvignon 50%, fetească neagră 40% și merlot 10%. cupajele câștigătoare se adresează pieței HoReCa.

distracție maximă, interesație pe măsură :-) mai vreau! iete și câteva poze:

<20100427 – Ginger, București>

săptămâna trecută m-am reînâlnit c-o veche dragoste :-) Refošk (refosco) de la Santomas, Slovenia, adus spre degustare grupului vesel adunat la Ginger chiar de către cel care-l face, Ludvik Glavina. și n-a venit singur refoškul, ci-ntr-o formulă de șase: Santomas Malvazija 2008, cu aciditatea ei exemplară, Santomas Cabernet Sauvignon 2008, fructuos dar sobru, cupajul Santomas Mezzo Forte 2006, cu cafea și fructe roșii, Santomas Refošk Antonius Sergaše 2004, vin de impact, elegant și sobru, cu incredibile atingeri subtile de flori de primăvară, Santomas Cabernet Sauvignon Antonius 2006, cu fruct negru, eucalipt și lemn dulce, corpolent și echilibrat. a urmat Santomas Grande Cuvée Certeze 2004, puțin prea fin după gama Antonius :-)

concluzia? te salut, Refošk, pe curând! ;-)

a ieși în parc cu tomtom este, pentru mine, dificil și încurcător și aș vrea să nu mai fie. nu este așa din cauză că aș fi stângace sau plictisit, ci din cauza faptului că pe mine mă enervează foarte tare majoritatea părinților pe care-i pot întâlni astăzi prin parcuri :-( realmente mă-ntristează și mă revoltă și mă fac să pierd focusul și-mi pare tare rău că las să se-ntâmple asta! acest post este mai degrabă un strigăt de ajutor, decât un al-nu-știu-câtelea articol despre ce nu-i bine în țara asta.

sentimentul pe care-l am este că părinții despre care vorbeam mai sus se străduiesc din răsputeri, necontenit, să-i îndepărteze pe copiii lor de firesc. totul este, aparent, educație, nimic altceva. dresaj, mai potrivit spus. nu-i voie! este, cred, cel mai des auzit, iar eu l-am auzit de multe ori în situații complet aberante. cred că acești părinți vor atât de mult să aibă un rol în educația copiilor lor, dar sunt atât de puțin dispuși să facă de fapt, încât tot ce le mai rămâne de făcut este să interzică: să se așeze pe jos, să se murdărească, să țipe, să tacă, să refuze, să piardă, să strice, să se prostească, etc. îi suport foarte greu pe acești părinți, atunci când sunt lângă copiii lor! dacă un copil nu vrea să dea o jucărie personală altui copil, explică-i de ce ar fi bine să o facă, dar lasă-l să nu i-o dea! lasă-l să-și asume propriile-i acte și decizii, precum și consecințele lor! când copilul tău vrea să ia o jucărie care nu e a lui, de ce-i spui să n-o facă?! de ce spui nu-i a noastră bicicleta/păpușa/camionul/găletușa? iar când rolurile se inversează, copilul tău e obligat să dea oricui jucăria! ce mama dracului înțelege micuțul din asta?!

lăsați nene copiii să-și dispute singuri diferendele! nu interveniți decât dacă lucrurile capătă gravitate! lăsați-i, încurajați-i să comunice cu ceilalți, atât ce le place, cât și ce le displace! fiți fermi, consecvenți, dar și afectuoși și glumeți în același timp. încurajați-vă copiii să râdă și să zâmbească! faceți asta prin exemplul personal și, astfel, prindeți doi iepuri dintr-o lovitură, desprinzându-vă de smoala grijilor voastre dragi! aah!

<20100424 – București>

în caz că există cineva care se-ntreabă, n-am fumat în cele două săptămâni care-au trecut. ba chiar uit destul de des că am fumat vreodată. sigur, sunt foarte multe semne pe lumea asta care-mi aduc aminte, dar important e că uit :-) sunt uimit și fericit de cât de simplu a fost de data asta. am încercat și-am reușit, se pare, să înlocuiesc un reflex (fumatul) cu altul (cuvintele știu ce e bine pentru mine!, spuse în gând, conștient, atent, disciplinat, fără abatere :-)… mă simt liber, hehe. acum să vedem ce responsabilități ocoleam :-P

fumătorii nu sunt mai buni sau mai răi decât nefumătorii. și vice-versa :-) simțeam că trebuie spusă treaba asta! însă eu nefumător sunt cu siguranță mai bun decât eu fumător! :-) ok?

<20100417 – București>

știți cum e, începătorii fotografiază flori… așa (mă simt) și eu, după pauza măricică.

<20100418 – Gruiu>